ÎCCJ: Marin Jurj, primarul comunei Arieșeni, NU este incompatibil – A câștigat procesul cu ANI
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat câștig de cauză primarului din Arieșeni, Marin Jurj, în procesul cu Agenția Națională de Integritate care l-a declarat incompatibil, în anul 2013.
Conform soluției pe scurt, publicată pe portalul instanței: ”Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr.94 din 9 aprilie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia– Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 2.750 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Jurj Vasile Marin, constând în cheltuieli de deplasare, cazare şi onorariu redus cuvenit apărătorilor aleşi”.
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul primarului Vasile Marin Jurj, primarul comunei Arieșeni, în legătură cu care a stabilit că a exercitat simultan mai multe funcții, contrar prevederilor legale.
”Jurj Vasile – Marin se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 13 august 2010, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al Comunei Arieșeni, Jud. Alba, și calitatea de reprezentant asociat persoană juridică din partea Consiliului Local Arieșeni, Jud. Alba, în cadrul S.C. Salubritate Apuseni S.R.L”, s-a precizat într-un comunicat de presă emis în luna septembrie 2013, de ANI.
Potrivit sursei citate, primarul Jurj Vasile Marin ”nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar […] este incompatibilă cu […] funcţia de reprezentant al unităţii administrative teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local”.
Primarul comunei Arieșeni a contestat în instanță decizia ANI și a câștigat procesul, soluția definitivă fiind pronunțată de ÎCCJ la data de 17 februarie 2016. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]
SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la matematică
SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la matematică Simularea examenului de Evaluare Națională a continuat marți, 17 martie 2026, cu proba la matematică. Elevii de clasa a VIII-a au primit 18 exerciții și probleme la simularea probei de Matematică de la Evaluarea Națională 2026, potrivit subiectelor […]