Opinii - Comentarii

ÎCCJ: Fostul procuror Ioan Berghezan, de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, va sta 4 ani la închisoare pentru corupție

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în recursul formulat de fostul procuror Ioan Berghezan, de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, condamnat la 4 de închisoare cu executare pentru infracțiuni de corupție. ÎCCJ a respins recursul; sentința este definitivă astfel că Berghezan va fi încarcerat în scurt timp.

Acesta trebuie să-i restituie și suma de 20.000 de euro lui Marian Nicolae Matei, denunţătorul de la care a primit bani în schimbul cărora a promis că va interveni în favoarea unui condamnat în sensul de a i se ridica interdicţia de a părăsi șara şi a i se restitui paşaportul. Totodată, fostul procuror este obligat la plata a 14.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare.

Vă reamintim că Ioan Berghezan a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov, în 10 aprilie 2008,  pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit eşalonat 40.000 de euro, promiţând că va interveni pentru ca unui condamnat să i se ridice interdicţia de a părăsi ţara. La 29 mai 2006, Tribunalul Alba a admis cererea acestuia, dispunând suspendarea temporară a interdicţiei de a părăsi ţara şi permiţându-i condamnatului să plece în Germania, în perioada 25 iunie 2006 – 25 septembrie 2006. Mai mult, magistraţii au decis să-i şi returneze celui vizat paşaportului.

Berghezan a fost suspendat de CSM printr-o hotărâre a Secţiei de procurori din 21 februarie 2008. Pentru recuperea prejudiciul de 40.000 de euro s-a pus sechestru pe un imobil aparţinând inculpatului.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

21 martie: Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Să ne îndreptăm atenţia mai mult, măcar pentru o zi, către copiii fără copilărie

Ioana Oprean

Publicat

în

21 martie: Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Să ne îndreptăm atenţia mai mult, măcar pentru o zi, către copiii fără copilărie În fiecare an, pe 21 martie, în toată lumea se sărbătoreşte  Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Această zi a fost stabilită în 1998, prin rezoluţia Forumului Internaţional „Prietenii copiilor străzii”, desfăşurat la Varşovia. Instituirea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

21 martie: Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității

Ioana Oprean

Publicat

în

21 martie: Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității An de an, la data de 21 martie este sărbătorită Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității. Practicată de-a lungul istoriei, în fiecare cultură […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Ce pensionari primesc ajutor financiar înainte de Paștele 2026: ce venituri se încadrează în limita de 3.000 de lei?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ce pensionari primesc ajutor financiar înainte de Paștele 2026: ce venituri se încadrează în limita de 3.000 de lei? Parlamentul a decis ce categorii de pensionari vor beneficia de ajutoare financiare în anul 2026. Astfel, persoanele cu pensii mai mici de 3.000 de lei vor primi sprijin în valoare de 600, 800 sau 1.000 de […]

Citește mai mult