ICCJ a dispus rejudecarea procesului dintre APIA și Curtea de Conturi. Veste bună pentru cei 560 de fermieri din Alba
Cei 560 de beneficiari de subvenții ilegale de la APIA din Alba nu vor fi obligați să restituie banii și nici nu vor fi anchetați penal pentru fraudarea fondurilor europene. Cel puțin deocamdată, pentru că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea procesului dintre Centrul Judeţean APIA Alba şi Curtea de Conturi, oferindu-le crescătorilor de ovine și bovine vizați, timp să-și dovedească buna credință la momentul completării declarațiilor pe propria răspundere privind datoriile la bugetul de stat și/sau local, declarații care i-a adus în această situație.
Procesul va fi rejudecat la Tribunalul Alba.
Anunțul a fost făcut de Florin Roman, vicepreședintele Consiliului județean Alba, cel care a făcut primul public situația „explozivă” a celor aproape 600 de fermieri din județul nostru.
“Am o veste foarte buna si pentru fermierii din Alba cărora li se imputa sume necuvenite la subvenții. Adică celor 560 de fermieri, cărora li de impută peste 62 de miliarde de lei vechi. La Înalta Curte de Casatie si Justiție, APIA Alba a avut câștig de cauza: „admite recursul declarat de APIA Alba…si trimite spre competenta solutionare Tribunalului Alba”. Așadar, procesul se reia de la început” a declarat Florin Roman.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]