Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Iarnă politică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Slavă Cerului, nu suntem într-o zonă afectată acum de viscol! A nins şi la noi, dar asta e de bine după seceta care a redus cu mai mult de jumătate producţia de energie electrică din surse hidro şi a pus sub semnul întrebării recolta anului viitor. Chiar dacă suntem pe „cod verde” se găsesc şi pe aici tot soiul de cârcotaşi supăraţi că primăriile nu le-au curăţat trotuarele din faţa caselor sau a magazinelor (deşi asta e treaba proprietarilor!), sau că pe artere s-a dat doar cu antiderapant şi nu cu sare şi nu au intrat plugurile, ori viceversa… Probleme cu adevărat grele au cei din sudul şi estul ţării unde viscolul a blocat circulaţia pe mai multe drumuri naţionale, judeţene şi pe tronsoane importante ale căii ferate. Sunt oameni care stau de ore întregi în frig aşteptând un ajutor, sunt obosiţi, sunt iritaţi şi devin acuzatori. Ajutorul pe care-l aşteaptă nu vine de la vreo forţă supranaturală, atotputernică, ci tot de la oameni, poate unii mai bine antrenaţi şi instruiţi să reziste şi să acţioneze în condiţii vitrege, dar până la urmă doar oameni care fac eforturi uriaşe, uneori mergând numai pe jos prin viscol şi nămeţi kilometri întregi, pentru a-i ajuta pe cei care au ignorat şi acum ca întotdeauna de altfel avertismentele meteorologilor şi ale autorităţilor. Sunt indignaţi că drumurile sunt blocate dar nu s-au indignat deloc de furtul parazăpezilor, de exemplu.
Mai interesantă şi mai tristă este însă încercarea de a transforma viscolul şi greutăţile sale în armă politică. PDL Bucureşti, de pildă, a acuzat ineficienţa Primăriei Capitalei în a gestiona situaţia. Dar primarul general al Capitalei este Sorin Oprescu, omul care va fi susţinut de Uniunea Social Liberală pentru un nou mandat. Pentru a-şi arăta preocuparea pentru oameni, deşi ea s-ar fi văzut şi înţeles din rezultatele bune înregistrate, atât Sorin Oprescu, dar şi premierul Emil Boc, ministrul Transporturilor Anca Boagiu, ministrul Apărării Gabriel Oprea au participat la comandamente de intervenţie transmise în direct, dar, mai mult, s-au dus printre nămeţi de parcă ei sunt specialişti în gestionarea dezastrelor şi prin prezenţa lor acolo ar fi rezolvat problemele. Poate râmăneau şi ei blocaţi, lucru nedorit pentru o autoritate care trebuie să coordoneze o acţiune de o asemenea amploare.
Atenţi la problemele cauzate de venirea intempestivă şi mult prea viguroasă a iernii (acum la sfârşitul lunii ianuarie) aproape am uitat de agitaţia de pe scena politică. Intervenţia cu românii a preşedintelui Traian Băsescu nu a adus nimic nou. Batem pasul pe loc în aceeaşi băltire de vorbe frumos înşirate, dar lipsite de acoperire în fapte. Singurul lucru care ne atrage atenţia este atacul la Emil Boc. Pentru că asta este afirmaţia preşedintelui că PDL ar fi fost un partid mai bine condus dacă i-ar fi fost el preşedinte. Ne sugerează şeful statului cumva că numai Emil Boc şi PDL sunt vinovaţi pentru viaţa grea a românilor? Dar protestatarii din Piaţa Universităţii şi din celelalte oraşe îl acuză în primul rând pe el. Nu contează! Nu le va da satisfacţie şi caută acum să se exonereze de orice răspundere. Prea târziu! Când ai intrat în teren ca jucător trebuie să ştii să-ţi asumi şi victoria şi înfrângerea. Un astfel de comportament îţi aduce cel puţin respectul adversarilor! Preşedintele nu va demisiona. Nu se lasă învins de protestatari. Victoria de la Curtea Constituţională care a declarat neconstituţională comasarea alegerilor şi sub imperiul mişcărilor din stradă şi revocarea prin SMS a lui Teodor Baconschi din funcţia de ministru de Externe sunt singurele victorii ale protestatarilor. Vremea nu ţine cu ei. Meteorologii ne-au anunţat că după acest viscol urmează o perioadă destul de lungă de ger. Vom vedea câţi vor rezista în frig.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea