Iarna nu vrea să plece! Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN de ninsori în sudul județului Alba și mai multe județe din țară
Vremea se înrăutățește în debutul acestei săptămâni, pesemne că iarna nu vrea a-și ieși din rol. Meteorologii au emis o atenționare cod GALBEN de ninsori moderate cantitativ şi viscol, valabilă din această seară în 14 judeţe.
De asemenea, ANM a emis și o informare de vreme deosebit de rece şi precipitaţii mixte ce vizează majoritatea regiunilor, până joi dimineaţa, la ora 10.
Conform prognozei, în intervalul 30 martie, ora 22:00 – 1 aprilie, ora 10:00, pe durata Codului galben în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei şi sudul Banatului temporar vor fi ninsori în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local consistent.
În zona montană înaltă, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 65…75 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, în special pe parcursul nopţii de luni spre marţi (30/31 martie).
Judeţele parţial vizate de atenţionarea Cod galben sunt Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Alba şi Hunedoara, respectiv integral judeţele Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin şi Mehedinţi.
Totodată, începând cu ora 22, din această seară și până în data de joi, 2 aprilie, ora 10, va fi o vreme deosebit de rece, cu precipitaţii mixte și intensificări ale vântului, respectiv și brumă.
Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă din an, pe parcursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie cu precădere în sudul ţării, unde vântul ce va sufla în general moderat va amplifica senzaţia de frig. În timpul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade şi se va produce brumă, la început în jumătatea de nord, apoi şi în cea sudică.
Din noaptea de luni spre marţi (30/31 martie) până în dimineaţa de miercuri (1 aprilie), aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane şi a celei submontane, centrul şi sud-vestul ţării, unde se va depune strat de zăpadă. În partea de sud-sud-est a teritoriului vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare.
Vântul va prezenta local şi temporar intensificări în toate regiunile, cu viteze mai mari, în general de 60…70 km/h în zona montană înaltă şi cu rafale de 50…60 km/h în Muntenia, sudul Banatului şi pe litoral.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a vorbit cu Nicușor Dan despre bomba care a căzut peste un bloc din Galați: ,,Comportamentul nesăbuit al Rusiei este un pericol pentru noi toți”
Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a vorbit cu Nicușor Dan despre bomba care a căzut peste un bloc din Galați: ,,Comportamentul nesăbuit al Rusiei este un pericol pentru noi toți” Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a transmis, recent, că a vorbit cu președintele României, Nicușor Dan despre drona care a lovit o clădire […]
29-30 mai 2026 | Vânt puternic în Alba și alte județe din România: ANM a emis informări și atenționări Cod galben
Vânt puternic în Alba și alte județe din România: ANM a emis informări și atenționări Cod galben Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și atenționări de tip Cod Galben privind intensificările vântului care vor afecta o mare parte a țării în intervalul 29–30 mai 2026. Meteorologii avertizează că rafalele vor ajunge la […]
Ilie Bolojan despre drona rusească prăbușită pe un bloc din Galați: „Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian”
Ilie Bolojan despre drona rusească prăbușită pe un bloc din Galați: „Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian” În cursul nopții trecute, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând un incendiu și rănirea ușoară a două persoane. Citește și: VIDEO | Dronă rusească […]