Iarăşi schimb de antrenori unirişti la Concordia Chiajna | Adrian Falub l-a înlocuit pe Cornel Ţălnar
Pe banca tehnică a prim-divizionarei Concordia Chiajna este la modă schimbarea antrenorilor ex-unirişti, ultimul exemplu fiind Adrian Falub, care l-a substituit pe albaiulianul Cornel Ţălnar, care, la rându-i i-a luat locul lui Marius Baciu, în mijlocul turului Ligii 1.
Adrian Falub este noul antrenor al echipei de fotbal Concordia Chiajna, fiind numit după ce Cornel Țălnar și întreg staff-ul său tehnic și-au reziliat, miercuri, contractele pe cale amiabilă, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.
Adrian Falub, 44 de ani, va conduce banca tehnică a echipei împreună cu Marius Suller și Gabriel Mărgărit (secunzi), Ioan Câmpean (antrenor cu portarii) și Massimo Stalteri (preparator fizic).
În sezonul trecut, Adrian Falub a reușit s-o califice pe Universitatea Cluj în finala Cupei României, pierdută în fața Stelei (0-3). Tehnicianul nu a reușit să împiedice retrogradarea „șepcilor roșii” în eșalonul secund.
În prima parte a sezonului trecut, Falub a antrenat-o pe ASA Tg. Mureș. În stagiunea 2009-2010, el a pregătit-o FCM Târgu Mureș, cu care a reușit promovarea în Liga 1. În România, el le-a mai antrenat pe Sportul Studențesc, Unirea Alba Iulia, CSMS Iași și UTA Arad.
Clubul Sportiv Concordia Chiajna le mulțumește pentru colaborare antrenorilor Cornel Țălnar, Laurențiu Diniță și Radu Sărdescu și preparatorului fizic Constantin Niculae.
Cornel Țălnar a fost numit la 1 septembrie antrenor al echipei de fotbal Concordia Chiajna, înlocuindu-l în această funcție pe Marius Baciu.
Desi s-a vorbit ca inlocuitorul lui Cornel Talnar va fi ales dintre Dorinel Munteanu si Costel Galca, noul antrenor al Concordiei Chiajna este Adrian Falub. Dupa despartirea de U Cluj, la finalul sezonului trecut, Falub a mai pregatit-o pe Al Urooba, in Emiratele Arabe Unite.
Conducerea Concordiei Chiajna a luat o decizie previzibila si a renuntat la antrenorul Cornel Talnar, care a reusit sa-i conduca pe ilfoveni spre doar o victorie în nouă etape.
Talnar a venit la Chiajna in septembrie, pentru a-l inlocui pe Marius Baciu. In mandatul sau, Concordia a obtinut noua puncte si, in acest moment, dupa 18 etape, ocupa locul 12, cu 14 puncte.
Foto: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (1-1), într-o partidă amicală | Bogdan Minteuan, debut cu gol pentru „roș-albaștri”
ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (1-1), într-un meci amicalș| Bogdan Minteuan, debut cu gol pentru „roș-albaștri” Divizionarele terțe ACS Mediaș și Metalurgistul Cugir au încheiat la egalitate partida de verificare disputată pe teren sintetic, scor 2-2 (1-1) Citește și: Meci de verificare, Metalurgistul Cugir – Viitorul Sântimbru 2-1 (1-1) | Mateiciuc, gol la debut în […]
CIL Blaj – CSU Alba Iulia 5-1 (0-0), în meci amical | Echipa din „Mica Romă” – victorie clară, cu duble Ntim și Macarie
CIL Blaj – CSU Alba Iulia 5-1 (0-0), într-un meci amical | Echipa din „Mica Romă” – victorie clară, cu duble Ntim și Macarie Într-o partidă amicală, CIL Blaj a învins pe conjudețeana CS Universitar Alba Iulia scor 5-1 (0-0), elevii lui Daniel Tătar impunându-se clar. Citește și: Bilanțul conjudețenelor din Seria 7 a Ligii 3 […]
Educația mentală intră în prim-planul sportului din Alba: curs dedicat sportivilor și antrenorilor, la Alba Iulia, în 15 februarie
Educația mentală intră în prim-planul sportului din Alba: curs dedicat sportivilor și antrenorilor, la Alba Iulia, duminică, 15 februarie Comunitatea sportivă din județul Alba beneficiază, în luna februarie, de un eveniment educativ deosebit, dedicat pregătirii mentale în sportul de performanță. Pe data de 15 februarie, la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia și la Universitatea […]