Actualitate

Pensiile NU se vor mai majora din 1 ianuarie 2025: Indexarea de 12,1% nu va mai fi acordată!

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Coaliția de guvernare a finalizat Ordonanța trenuleț, care va fi adoptată de către Guvern, iar pentru pensionari veștile sunt cât se poate de rele. Pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației de la 1 ianuarie 2025 și vor rămâne la nivelul lunii decembrie 2024. Pensiile ar fi trebuit să se indexeze cu 12,1%, dar această creștere nu va mai avea loc.

Citește și: PENSII ÎNGHEȚATE în 2025. Nicio indexare sau majorare nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț o să fie adoptată!

”De asemenea ținând cont că cheltuielile cu asistența socială, în special cheltuielile din sistemul general de pensii au crescut în anul 2024 prin indexare cu 13,8% precum și prin recalcularea pensiilor cu aproximativ 20% ceea ce a determinat un impact bugetar anual de peste 25 mld lei cu consecințe asupra deficitului bugetar al bugetului aisgurărilor sociale iar în acest context se impune menținerea în plată la nivelul lunii decembrie 2024 a acestor categorii de cheltuieli pentru a asigura respectarea traiectoriei de deficit bugetar;”, se arată în motivarea Guvernului.

”Art. XVI – (1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 179 din Legea nr.11/2024 privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupã funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecãtorești, al parchetelor de pe lângã acestea și al Institutului Naþional de Expertize Criminalistice, în anul 2025, pensiile de serviciu stabilite în condiþiile legii nu se actualizeazã cu rata medie anualã a inflaþiei.

(3) În anul 2025, indemnizaţiile pentru limită de vârstă acordate în temeiul Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(4) Prin derogare de la art. 42^5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(5) Prin derogare de la alin. (5) al art. 73^1 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(6) Prin derogare de la alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu completările ulterioare, în anul 2025 pensiile de serviciu și pensiile de urmaș stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(7) Prin derogare de la alin. (10) al art. 51 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(8) Prin derogare de la art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025 pensiile militare de stat stabilite în condiţiile legii nu se actualizează indexează cu rata medie anuală a inflaţiei.”, se arată în Ordonanța trenuleț.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Val de proteste după intrarea în vigoare a măsurii prin care prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România: Se cere intervenția Avocatului Poporului

Ioana Oprean

Publicat

în

Val de proteste după intrarea în vigoare a măsurii prin care prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România Prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România de la 1 februarie 2026, după ce intrat în vigoare noua măsură temporară care ar trebui să se aplice până la finalul […]

Citește mai mult

Actualitate

Facturi la gaz 2026 | Facturi mai mari cu până la 30% în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut: Motivele

Ioana Oprean

Publicat

în

Facturi la gaz 2026 | Facturi mai mari cu până la 30% în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut Facturile la gaz vor fi cu până la 30% mai mari, în luna ianuarie 2026, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în condiţiile în care cantităţile de gaze consumate în România de […]

Citește mai mult

Actualitate

Val de concedieri în România: O companie globală care are o unitate și în Alba a confirmat planul de diponibilizări masive

Ioana Oprean

Publicat

în

Val de concedieri în România: O companie globală care are o unitate și în Alba a confirmat planul de disponibilizări masive Bosch, companie globală care are o unitate și în județul Alba, la Blaj, a confirmat intențiile de a pune pe liber etapizat mii de angajați. Operațiunea va fi aplicată treptat, până în 2030, anunță […]

Citește mai mult