Horațiu Florea: ”PRO România, o alternativă pentru social-democrația din județul Alba”
PRO România își continuă ascensiunea în preferințele românilor din țară dar și din diaspora. Nu face excepție nici județul Alba, aici unde nemulțumirile legate de actuala guvernare sunt tot mai evidente. PRO România devine, astfel, o soluție certă pentru cetățenii care doresc o țară condusă responsabil și eficient.
Discuțiile pe care le-am purtat, în ultima perioadă, cu membri ai Partidului Social Democrat din județul Alba, mi-au arătat faptul că, în interiorul filialei județene, există mari nemulțumiri față de felul în care această formațiune este condusă, atât la nivel central cât și local. Am semnale că tot mai multe persoane nu se mai regăsesc în actualul mod al PSD de a face politică, motiv pentru care îi aștept alături de noi, în proiectul PRO România.
Este cunoscut faptul că Victor Ponta a condus cel mai bun Guvern pe care România l-a avut din 1990 și până acum, lucru recunoscut de toți social democrații, inclusiv de către cei din județul nostru. La momentul de față, organizația din Alba a partidului PRO România are filiale în circa 90% din unitățile administrativ teritoriale ale județului, iar numărul membrilor este unul semnificativ și în permanentă creștere.
Așadar, fac apel către cei care cred cu adevărat în ideile de centru-stânga și nu numai, să dea dovadă de luciditate, onoare și să recunoască faptul că Liviu Dragnea, alături de o mână de oameni, a confiscat cel mai mare partid din România și l-a transformat într-o unealtă a propriilor interese.
Cunosc personal faptul că în județul Alba există sute și sute de social-democrați foarte bine pregătiți profesional care pot găsi în PRO România o platformă în care se pot exprima liber și pot face politică într-o direcție care ține cont de nevoia românilor de a trăi într-o țară guvernată cu demnitate și responsabilitate.
PRO România este un proiect politic nou care îi implică și îi reprezintă pe toți cei care cred în România-în potențialul său uman și natural. Ne propunem să ne definim ca un laborator politic în care oameni competenți construiesc și aplică proiecte concrete pentru dezvoltarea țării. PRO România va susține master planuri generale în fiecare domeniu de activitate și vine cu un model nou pe scena politică prin promovarea unei gândiri de incluziune socială, factură liberală în economie și progresistă în ceea ce privește drepturile și libertățile fundamentale.
Persoanele din județul Alba care doresc să se alăture proiectului PRO România pot obține mai multe informații pe site-ul www.proromania.eu, pot lua legătura cu un reprezentant local pe pagina de facebook ProRomaniaAlba sau pot merge la sediul filialei din Alba Iulia, din strada Teilor, nr.4.
Horațiu Florea, coordonatorul filialei județene Alba a PRO România
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în ianuarie 2026: Date oficiale
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în ianuarie 2026 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, miercuri, 14 ianuarie 2026, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna ianuarie 2026. Suma totală depăşeşte 14,4 milioane de lei, cele mai mari sume fiind virate Partidului Social Democrat (PSD), […]
16 februarie 2026 | Primăria Aiud organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”
Primăria Aiud organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea” În data de 16 februarie 2026, începând cu ora 12.00, Primăria Municipiului Aiud, organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”. Primăria Municipiului Aiud organizează în data 16 februarie 2026, ora 12:00, în […]
Comunicat de presă | PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții
PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții Unde a dispărut subit, în aceste zile, domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba și președintele organizației județene a PNL? Obișnuit să pozeze într-o vedetă a rețelelor de socializare, […]