Heliportul de la Blaj, cel mai modern din județul Alba, mai aproape de a deveni realitate: A fost solicitat avizul din partea APM Alba
Heliportul de la Blaj, cel mai modern din județul Alba, mai aproape de a deveni realitate: A fost solicitat avizul din partea APM Alba
Primăria Municipiului Blaj a depus solicitarea emiterii acordului de mediu pentru proiectul„Construire heliport in municipiul Blaj”, propus spre a fi amplasat în Municipiul Blaj.
Prin “Strategia de dezvoltare aeromedicală SMURD, pe termen mediu şi lung, în România”, Ministerul Sănătăţii a evidenţiat faptul că, activitatea aeromedicală în România este asigurată potrivit Legii 95/2006, în 8 baze de operare: Bucureşti, Târgu-Mureş, Iaşi, Constanţa, Craiova, Arad, Galaţi şi Jibou, repartizate conform centrelor regionale propuse de Ministerul Sănătăţii.
Conform strategiei, punctele de operare aeromedicale au fost înfiinţate eşalonat şi dotate cu 8 elicoptere, câte unul pentru fiecare punct şi un avion mediu curier, medicalizat.
Propunerea de repartizare a centrelor regionale a avut ca principale argumente dezvoltarea socio-economică a zonei arondate, acoperirea distanţelor aeriene şi terestre, dintre un spital judeţean şi un anumit centru regional, precum şi raza de acţiune a elicopterelor, în cadrul zonelor de intervenţie.
Serviciile aeromedicale au devenit servicii de intervenţie publică integrată, de importanţă strategică, asigurate de echipe integrate de urgenţă, specializate în acordarea asistenţei medicale şi tehnice de urgenţă, având ca operator aerian unic structurile de aviaţie ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile publice locale.
Strategia de dezvoltare aeromedicală SMURD se regăseşte şi în ’’Strategia dezvoltării aviaţiei Ministerului Administraţiei şi Internelor 2010-2020”, aprobată prin Hotărârea CSAT, nr. 91/30.09.2010.
Pentru ca elicopterul să poată ateriza la Blaj, este necesară existenţa unui heliport proiectat, construit şi autorizat, în conformitate cu Ordinul comun nr. 277/777 din 23 iunie 2004, emis de ministrul administraţiei şi internelor şi ministrul sănătăţii, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, aprobată prin Legea nr. 40/2004: ”i) Spitalele judeţene, precum şi spitalele la care se va efectua transportul victimei (victimelor) în cadrul intervenţiei primare şi secundare vor avea obligaţia să asigure în timpul cel mai scurt posibil infrastructura necesară operării elicopterelor (platforme de aterizare omologate), de comun acord cu operatorul aerian”.
Pentru ca, în situaţii de urgenţă (inundaţii, înzăpeziri, cutremure, incendii de suprafaţă, accidente cu victime multiple sau stare de război etc.), elicoptere care execută acest gen de misiuni să poată ateriza, heliportu. este dimensionat pentru cel mai mare elicopter care operează în ţară -MI-17, în acest moment, creându-se astfel posibilitatea ca orice tip de elicopter să poată ateriza pe heliport.
Prin autorizarea heiportului, se garantează că proiectarea şi construcţia acestuia au respectat reglementările aeronautice civile aplicabile, astfel încât, să se asigure siguranţa zborului.
Conform Certificatului de urbanism nr. 185 din 03.11.2021, amplasamentul pentru realizarea heliportului are următoarele suprafeţe:
Suprafaţă teren = 9518 m2;
Suprafaţa construită = 0 ni2;
Suprafaţa desfăşurată = 0 m2;
POT = 0%;
CUT = 0;
Suprafeţe pavate/betonate 1394 m2, din care:
– platformă Detonată HELIPORT: 484 m2;
– drum acces, pacare heliport şi platformă amplasare containere metalice: 953 m2. Spaţii verzi = 8224 m2.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | La 80 de ani, un profesor din Alba, veritabil „Domn Trandafir”, începe luni, 8 septembrie 2025, un nou an școlar
La 80 de ani, un profesor din Alba, veritabil „Domn Trandafir”, începe luni, 8 septembrie 2025, un nou an școlar În urmă cu 2 ani am scris despre profesorul Ioan Brânzan, „omul de fizică” de la Sebeș, care impresiona prin activitatea sa neîntreruptă la catedră, o viață întreagă dedicată învățământului și elevilor. Acum, la venerabila […]
Pasaj suprateran de peste 20 de metri peste strada Brândușei din Alba Iulia în cadrul proiectului centurii de sud-vest a municipiului
Pasaj suprateran de peste 20 de metri peste strada Brândușei din Alba Iulia: Lucrare prinsă în proiectul centurii de sud-vest a municipiului Proiectul centurii de sud-vest a municipiului Alba Iulia prevede și construirea unui pasaj suprateran peste strada Brândușei. Pasajul, cu o lungime de 22 de metri, se va realiza din grinzi prefabricate din beton […]
FOTO | Ceasuri de poveste la Atelierul-Muzeu Poenariu, din Laz, de care se ocupă cel mai tânăr Tezaur Uman Viu din România: Ce au putut vedea vizitatorii în cadrul Nopții Muzeelor la Sate 2025
Ceasuri de poveste la Atelierul-Muzeu Poenariu, din Laz, de care se ocupă cel mai tânăr Tezaur Uman Viu din România Atelierul-Muzeu Poenariu din Laz a fost unul dintre obiectivele culturale din Alba participante la Noaptea Muzeelor la Sate 2025. Citește și: FOTO| Florin Poenariu, unul dintre ultimii descendenți ai celebrilor iconari de pe Valea Sebeșului: […]