Rămâi conectat
MA-RA-MU

Oameni şi locuri

Hăpria: Localnicii „au dat foc” alimentelor „de dulce”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Zeci de hăprieni au participat duminică seara la obiceiul Hodaiţei, reînviat de 3 ani de zile din iniţiativa preotului paroh Augustin Orian. Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Ciugud, Biserica Ortodoxă Hăpria şi Comitetul de organizare din sat, coordonat de Cornel Gabor. Pe lângă localnici, au participat, ca de obicei, vrednicul primar al comunei Ciugud, Gheorghe Damian, viceprimarul  Cornel Ceuca şi, pentru prima dată, câţiva politicieni din Alba Iulia.

Manifestarea a debutat cu o slujbă religioasă oficiată în curtea Căminului Cultural Hăpria de către părintele Augustin Orian, ajutat de preoţii  Gabriel Radu (Straja), Mircea Morar (Alba Iulia) şi Aurel Savu (Henig). În predica rostită cu acest prilej, preacucernicii părinţi au spus că oamenii trebuie să se apropie mai mult de Dumnezeu, lucru la care ar trebui să contribuie nu doar individul, ci întreaga societate. De asemenea, primarul Gheorghe Damian a subliniat că bătrânii spuneau că la acest obicei „se dă foc” la carne şi a acentuat că, deşi obiceiul are origini păgâne, hăprienii nu ar trebui să uite de divinitate şi să fie mai buni unii cu alţi, ca să poată primi cu sufletul curat Sfintele Paşti.

După serviciul religios, pr. Augustin Orian a aprins prima hodaiţă, „minge de foc”  confecţionată din cârpe. Apoi, s-a făcut un foc de tabără, cu flăcări de câţiva metri, iar copiii au învârtit deasupra capului şi s-au rotit cu propriile lor hodaiţe, în timp ce pe dealurile din împrejurimi s-au aprins alte focuri purificatoare. „Încercăm să readucem tradiţia la obârşii, cu toate că pentru tineretul din zona noastră este mai greu, deoarece localitatea se află aproape de oraş, de Alba Iulia, iar ispitele sunt mai mari. Dar iată, că de la an la an tinerii prind drag de această sărbătoare şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, încercăm să-i apropiem de valorile tradiţionale româneşti”, a spus pr. Augustin Orian.

În acest interval, în Căminul Cultural Hăpria fusese pregătit „ospăţul” pentru hăprieni. Prin grija a 27 de familii din Hăpria care au sponsorizat manifestarea, cărora li s-a alăturat Liviu Poptean, patronul firmei Livio Dario, precum şi prin implicarea a 15 gospodine, s-au pregătit aproximativ 1000 de gogoşi şi peste 200 de pupuri, plăcinte umplute cu varză, cartofi şi brânză, donată de Emil Stanciu, cel mai renumit cioban din zonă.

Cele 15 femei harnice care s-au străduit să frământe şi să coacă aceste delicioase plăcinte sunt, şi în acest an, Crina Romcea, Mirela Morar (cu soţul Călin Morar), Liliana Ganga, Mirela Stanciu, Anca Radu, Georgeta Scrob, Maria Ruţă,  Petronela Roşu, Elena Gabor, Valeria Năcreală, Mioara Buda, Livia Paştiu, , Diana Vlad, Cornelia Boancăş şi Camelia Făgădar, dar o mână de ajutor au dat şi soţii, copiii sau rudele acestora. Totul a fost asezonat cu vin fiert sau ţuică, suc şi cafea sau ceai, după gusturi şi preferinţe, iar „cei ai casei” au servit şi o ciorbiţă de porc şi sărmăluţe.

În Căminul Cultural Hăpria s-a încins o petrecere pe cinste, cu muzică populară „administrată”  de Dorina Nariţa şi formaţia soţului ei, Ilie Nariţa, pe acordurile căreia sătenii s-au încins la joc, tineri şi bătrâni. Pentru câteva ore, oamenii au uitat de grijile care-i apasă şi s-au simţit bine, au depănat amintiri şi au avut puterea să-şi ierte unul altuia greşelile de peste an. Căci aşa este creştineşte.

Robert GHERGU 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea