Rămâi conectat

Actualitate

Haos în Sănătate. Alexandru Rafila: Oamenii pierd ani de viaţă din cauza faptului că nu reuşim într-un timp scurt să îi diagnosticăm și să îi tratăm

Ioana Oprean

Publicat

în

Haos în Sănătate. Alexandru Rafila: Oamenii pierd ani de viaţă din cauza faptului că nu reuşim într-un timp scurt să îi diagnosticăm și să îi tratăm

Oamenii pierd foarte mulţi ani de viaţă din cauză că nu sunt diagnosticaţi şi trataţi în timp scurt, iar leucemiile sunt un exemplu în acest sens, a afirmat, în cursul zilei de luni, 21 februarie, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunță Agerpres.

„Într-adevăr, o problemă foarte importantă e legată de patologia aceasta a bolilor neoplazice hematologice care afectează de multe ori persoane la vârste tinere sau chiar foarte tinere şi pentru care accesul la resursele de diagnostic şi la resursele terapeutice într-un timp cât mai scurt este foarte important. (…) În momentul de faţă lucrăm la Programul naţional de control al cancerului. Cu atât mai mult bolile hematologice care, aşa cum spuneam, afectează de multe ori persoane la vârste tinere, trebuie abordate integrat”, a spus Rafila în cadrul unei dezbateri organizată de Societatea Română de Hematologie.

El a arătat că, de multe ori, în România oamenii pierd ani de viaţă din cauză că nu se reuşeşte diagnosticarea şi tratarea unor afecţiuni într-un timp scurt.

„Cred că lucrul acesta este extrem de important: pierdem de multe ori în România foarte mult timp şi de fapt oamenii pierd foarte mulţi ani de viaţă din cauza faptului că nu reuşim într-un timp scurt să îi diagnosticăm, să îi tratăm şi leucemiile probabil că reprezintă un exemplu în ceea ce priveşte limitarea accesului la diagnostic şi terapie”, a susţinut demnitarul.

Consilierul prezidenţial Diana Păun a exprimat o opinie similară, punctând că diagnosticarea precoce şi tratamentul imediat al leucemiilor acute pot aduce un management eficient al boli.

„Ca în multe alte afecţiuni, şi în cazul leucemiilor acute diagnosticarea precoce şi tratamentul imediat pot aduce un management eficient al bolii. Tratamentul corect administrat imediat este esenţial pentru a creşte şansele de supravieţuire. Din păcate şi aici sunt înregistrate sincope şi provocări, pe de-o parte legate de lipsa unei infrastructuri echilibrate la nivel teritorial şi a resursei umane specializate, dar şi sincope de acces la terapii moderne legate mai degrabă de constrângeri bugetare sau de multe ori de mecanisme învechite de plată şi rambursare. Cred că este prioritar ca autorităţile să acorde atenţie investiţiei în creşterea capacităţii de diagnosticare la nivel naţional pentru reducerea numărului de cazuri care ajung la medic în stadii avansate ale bolii.

Cred că transferul accelerat de inovaţie în îngrijirea pacientului poate sprijini eforturile în reducerea acestor bariere de acces la servicii de diagnosticare şi tratament personalizat”, a afirmat aceasta.

Diana Păun subliniat că investiţia în cercetare şi inovare în medicină înseamnă o investiţie în sănătate, iar mecanismele de finanţare trebuie „reconfigurate” astfel încât să fie mai uşor adaptabile noilor realităţi.

„Investiţia în cercetare şi inovare în medicină este, în ultimă instanţă, investiţie în sănătatea noastră şi responsabilitatea autorităţilor este să se asigure că pacienţii vor avea acces la aceste rezultate ale inovaţiei în condiţii optime. De asemenea, mecanismele de finanţare trebuie reconfigurate astfel încât să fie mai uşor adaptabile noilor realităţi. Pentru un management eficient al bolii susţin demersurile pentru o abordare integrată, la fel cum am iniţiat-o şi în Planul naţional de combatere a cancerului, în echipe multidisciplinare care poate aduce îmbunătăţiri concrete pentru viaţa pacienţilor”, a adăugat consilierul prezidenţial.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Planul ANAF de a colecta mai multe venituri din accizele majorate la băuturi a dat greș. 30 – 40% din consumul de băuturi spirtoase rămâne netaxat

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Planul ANAF de a colecta mai multe venituri din accizele majorate la băuturi a dat greș. 30 – 40% din consumul de băuturi spirtoase rămâne netaxat Planul ANAF de a aduce mai mulți bani la buget din accizele mărite pe băuturi spirtoase pare să fi dat greș. Deși taxele au fost crescute de două ori […]

Citește mai mult

Actualitate

Sindicatele cer majorarea salariului minim și amenință cu PROTESTE în toată țara. Peste 1,7 milioane de angajați riscă să piardă puterea de cumpărare dacă Guvernul îngheață salariul

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Sindicatele cer majorarea salariului minim și amenință cu PROTESTE în toată țara Sindicatele cer Guvernului Bolojan să majoreze salariul minim și amenință că vor organiza proteste dacă solicitarea nu va fi respectată. Miercuri, premierul Ilie Bolojan urmează să se întâlnească cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor pentru a discuta acest subiect sensibil. Potrivit sindicatelor, peste 1,7 […]

Citește mai mult

Actualitate

Falimentul Euroins costă România scump. Statul poate fi obligat să plătească sute de milioane de euro

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Falimentul Euroins costă România scump. Statul poate fi obligat să plătească sute de milioane de euro România a pierdut prima luptă în procesul internațional inițiat de Eurohold Bulgaria și Euroins Insurance Group (EIG) după falimentul Euroins România. Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor privind Investițiile (ICSID) de la Washington a respins cererea Guvernului român de a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea