Sport

Halterofilii unirişti la finalele pentru cadeţi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 14-19 iunie se  dispută la Constanţa finala Campionatului Naţional de haltere rezervat cadeţilor. Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia va fi reprezentat de 8 competitori, pregătiţi de antrenorul Ioan Frăţilă. De precizat este faptul că dintre cei 8 sportivi, 7 sunt băieţi, lucru îmbucurător gândindu-ne la anii trecuţi când Alba Iulia nu a mai avut concurenţi în probele masculine. „Ţin să-l felicit pe antrenorul Ioan Frăţilă care a reuşit într-un timp relativ scurt să lărgească aria de selecţie şi sper ca în următorii ani unul dintre sportivii nou înregimentaţi să confirme şi să adune cât mai multe medalii”, a declarat Radu Nicula, directorul clubului fanion al oraşului.
„Cele mai mari şanse la un rezultat bun le au Diana Şilinca la categoria 53 de kilograme şi Daniel Ordean la categoria +94 de kilograme, dar suntem conştienţi că întrecerea este una dificilă. Credem însă în şansele noastre, mai ales că nu avem niciun fel de presiune fiind la început de drum cu o echipă nouă de halterofili”, a adăugat antrenorul unirist Ioan Frăţilă. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]

Citește mai mult

Sport

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin, Liga Elitelor Under 15

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]

Citește mai mult

Sport

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]

Citește mai mult