Curier Județean

Halloweenul împreună

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Şi cum octombrie a trecut, nu putea să se încheie fără Halloween. La Sebeş s-a sărbatorit în noapte, în mijlocul unei pădurici fără cucuvele, lilieci, mâtze (pisici) negre „în Arini” la Unchiu Nicky. O trupă de tineri, sub directa îndrumare a consilierului Ionuţ Lupşe ajutat de membri ai Organizaţiei „Împreună pentru Sebeş”, au pus la cale o petrecere. Tinerii s-au deghizat în schelete, mumii, fantome, monştri, vampiri, piraţi, vrăjitori şi vrăjitoare dar şi în clowni, prinţese, domniţe şi s-au distrat „pe cinste”. Nu au colindat din casă în casă după dulciuri folosind celebra fraza Trick or Treat (păcăleală ori dulciuri) ci au dansat şi au cântat până au răguşit. Deci s-au simţit bine. Antrenul a fost susţinut de trupa Calypto.
Balul de anul trecut a fost doar începutul… Şi acum, an de an se ştie: de Halloween ne distrăm! Să ştie tot tânărul să se distreze şi de această sărbătoare. Au avut loc concursuri, jocuri iar câştigătorii au fost desemnaţi de către un juriu format din deputatul Clement Negruţ, viceprimarul municipiului Sebeş, Adrian Bogdan şi consilier Cornel Mihălţan. Grea misiune! Toţi au fost perfecţi. Câştigătorii au primit diplome de participare şi mici cadouri. Al doilea cântat al cocoşilor le-a amintit că mai trebuie să se îndrepte spre case, unii dintre ei fiind nevoiţi să meargă la muncă. Oboseală? Da, de unde! Sunt tineri. S-auzim de bine!
Mariana SUSAN


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Scandal într-un magazin din Câmpeni: Femeie de 39 de ani, reținută de polițiști după ce a vrut să bată o angajată

Ioana Oprean

Publicat

în

Scandal într-un magazin din Câmpeni: Femeie de 39 de ani, reținută de polițiști după ce a vrut să bată o angajată O femeie de 39 de ani a fost reținută de polițiști după ce a provocat un scandal într-un magazin din Câmpeni și a vrut să bată o angajată. Potrivit IPJ Alba, la data de […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Bărbat din Teiuș, reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de locuința fostei partenere

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Teiuș, reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de locuința fostei partenere Un bărbat din Teiuș a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de locuința fostei partenere. Potrivit IPJ Alba, la data de 1 octombrie 2026, polițiștii din orașul […]

Citește mai mult

Curier Județean

ADMITERE pompieri 2026, sesiunea septembrie – decembrie: Ultimele 4 zile până la încheierea înscrierilor la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești

Ioana Oprean

Publicat

în

ADMITERE pompieri 2026, sesiunea septembrie – decembrie: Ultimele 4 zile până la încheierea înscrierilor la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești ​Au mai rămas doar patru zile până la încheierea înscrierilor la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. Dacă ți-ai dorit să devii pompieri, au […]

Citește mai mult