Actualitate

Guvernul majorează indemnizațiile sportivilor și antrenorilor de lot olimpic

Ioana Oprean

Publicat

în

medalii-indemnizatii-680x365_cPrima și indemnizațiile de lot olimpic pentru sportivi și antrenori vor fi majorate. Guvernul a actualizat printr-o Hotărâre cadrul normativ al măsurilor financiare din domeniul sportului de înaltă performanţă.  

Valoarea primelor este de până la 1.500 lei şi se acordă din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman, informează Guvernul.

Nivelul indemnizaţiilor pentru sportivi creşte până la 1.000 lei/lună, iar nivelul indemnizaţiilor pentru antrenorii care asigură pregătirea sportivilor beneficiari ai bursei olimpice se ridică până la 600 lei/lună. Aceste indemnizaţii se acordă pe perioada acţiunilor de pregătire sportivă şi a competiţiilor, la propunerea federaţiilor sportive naţionale de specialitate.

De asemenea, Hotărârea prevede ca membrii comisiilor şi colectivelor tehnice multidisciplinare din cadrul COSR şi Ministerului Tineretului şi Sportului care au contribuit la obţinerea unor performanţe la Jocurile Olimpice, Jocurile Olimpice de Tineret, Jocurile Europei, Festivalul Olimpic al Tineretului European, Jocurile Francofoniei, pot fi premiaţi cu premii individuale de până la 15.000 lei. Suma premiilor alocate membrilor comisiilor tehnice nu poate depăşi 25% din valoarea totală a premiilor acordate pentru un eveniment.

sursa: hotnews
(C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum poți primi pensia pe card în 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum poți primi pensia pe card în anul 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare Pentru un acces mai rapid, sigur și comod la drepturile dumneavoastră bănești, Casa Județeană de Pensii Alba încurajează beneficiarii să opteze pentru plata pensiei în cont bancar. Citește și: Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele Economistul Cristian Păun susține că România ratează o șansă majoră de dezvoltare, deși dispune de resurse importante de gaz în Marea Neagră. El afirmă că România are la dispoziție resurse suficiente pentru […]

Citește mai mult