Guvernul intenționează să înghețe și salariul minim pentru angajații cu studii superioare: Ce prevede proiectul de HG
Salariul minim brut pentru angajații cu studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare urmează să fie înghețat de Guvernul Florin Cîțu, potrivit Hotărării de Guvern consultată de stiripesurse.ro.
Intenția Guvernului vine în contextul în care Executivul intenționează să îngheţe în 2021 și o serie întreagă de alte venituri precum indemnizația de hrană, sporuri, prime, salariile profesorilor, pensii de serviciu. Deciziile ar putea fi luate în ședința de Guvern de miercuri, programată pentru ora 14.30.
În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este 2.230 lei lunar. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern consultat de ȘTIRIPESURSE, Executivul va majora salariul de bază minim brut pe ţară la 2.300 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2021, ceea ce reprezintă o creștere de 3%.
– La stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 la valoarea de 2.300 lei s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considereare rata inflației de 2,2 % și 0,8 % creșterea reală a productivității muncii pe persoană pentru anul 2020.
– În România beneficiază de salariul minim brut garantat în plată de 2.230 lei un număr de circa 1.400.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 26,4 % din numărul total de salariați activi – 5.300.000
Proiectul integral:
„ART. 1
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2021, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se menține la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, reprezentând 13,878 lei/oră.
ART. 2
În aplicarea prevederilor art. 164 alin. (1^2) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2021, toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.300 lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
ART. 3
La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1010 din 16 decembrie 2019, se abrogă”
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în iarna 2025-2026: Vortexul polar începe să se formeze și va lovi și România. Indicii că ar putea urma o iarnă cu frig intens și ninsori abundente
Cum va fi VREMEA în iarna 2025-2026: Vortexul polar începe să se formeze și va lovi și România. Indicii că ar putea urma o iarnă cu frig intens și ninsori abundente Un nou vortex polar începe să se formeze deasupra Arcticii, iar specialiștii avertizează că fenomenul La Niña ar putea influența decisiv iarna 2025/2026 în Europa, […]
PENSII 2025 | Plata pe card reduce cheltuielile bugetare: Statul cheltuie de zece ori mai mult pentru pensiile plătite cash, comparativ cu cele virate electronic
PENSII 2025 | Plata banilor pe card reduce cheltuielile bugetare: Statul cheltuie de zece ori mai mult pentru pensiile plătite cash, comparativ cu cele virate electronic Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat recent că regulile nu se schimbă și că vârsta de pensionare rămâne neschimbată pentru marea majoritate a românilor. În același timp, autoritățile caută […]
21 septembrie – Ziua mondială pentru combaterea maladiei Alzheimer Ziua mondială pentru combaterea maladiei Alzheimer este marcată, la nivel mondial, în fiecare an, la 21 septembrie, fiind lansată de Federația Internațională pentru Alzheimer (Alzheimer’s Disease International – ADI) în 1994. Campania internațională realizată pornind de la semnificația acestei zile se desfășoară pe parcursul întregii luni […]