Guvernul înființează GARDA FORESTIERĂ. Noua structură va avea peste 900 de angajați
Stop defrișărilor de-a valma! Ministerul Mediului a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se înființează nouă gărzi forestiere teritoriale, cu rolul „implementării și controlului aplicării regimului silvic și cinegetic”.
Noua structură va avea 926 de angajați. Salariile vor fi echivalente cu cele angajaților ANAF. Pentru 2015 efortul bugetar va fi de 500 de milioane de lei.
Intenția ministerului vine în contextul în care CSAT a decis că defrișările ilegale constituie o problemă de siguranță națională. În nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență se arată că, anual, se taie ilegal aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de lemn, adică aproximativ o treime din tot volumul recoltat în România.
Astfel, potrivit Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice – Serviciul Forestier, între 2008 și 2014, s-au recoltat anual, în medie, 26,69 milioane metri cubi lemn. Dar, potrivit INS, volumul autorizat pentru recoltare este de doar 17,9 milioane metri cubi lemn.
Ministerul Mediului apreciază că diferența dintre volumul total de lemn recoltat și cel recoltat legal „se apreciază a fi recoltată ilegal”. Potrivit acestui minister, valoarea lemnului recoltat ilegal este circa 1,05 miliarde lei. În plus, ministerul Mediului menționează că, în prezent, urmare a procesului de retrocedare, numărul proprietăților foresteiere este de 800.000.
sursa:evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea de Florii 2026: Temperaturi mai ridicate decât normalul, în toată țara. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 2 săptămâni
Cum va fi vremea de Florii 2026: Temperaturi mai ridicate decât normalul, în toată țara. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 2 săptămâni Meteorologii ANM au transmis că, până în 26-27 martie, vor fi înregistrate temperaturi de până la 18 grade în majoritatea țării. De asemenea, finalul lunii martie şi începutul lui aprilie vin […]
Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale
Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PF Claudiu Pop, a fost numit de Papa Leon al XIV-lea membru al Departamentului pentru Bisericile Orientale. Acest departament din cadrul Curiei Romane este responsabil cu relațiile Sfântului Scaun cu Bisericile […]
26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor
Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]
