Actualitate

Guvernul a stabilit suma minimă cu care vor fi despăgubiți veteranii de război care nu au putut fi împroprietăriți

Ioana Oprean

Publicat

în

Executivul a stabilit joi, printr-o hotărâre, suma minimă cu care vor fi despăgubiți veteranii de război care, din cauza deficitului de terenuri în localitățile de domiciliu, nu au putut fi împroprietăriți, potrivit unui comunicat de presă. 

Astfel, persoanele îndreptățite vor primi o sumă determinată conform grilelor notariale, actualizate în condițiile legii, dar nu mai puțin de 1.564 lei pe hectarul de teren la care au dreptul.

În situația în care, pentru aceeași unitate administrativ-teritorială, în grilele notariale sunt cuprinse valori diferite, despăgubirea se determină prin media valorilor respective, dar nu mai puțin de suma care se acordă în prezent.

Până în prezent, un număr de 1.087 de veterani de război au cereri validate în vederea acordării de terenuri, dintre care 745 optează pentru primirea terenului, iar 342 solicită despăgubiri.

Despăgubirile se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

Aceste prevederi pun în executare Sentința Civilă nr. 3009/2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 7966/2/2012, prin care instanța obligă Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor Publice să adopte măsuri legale în conformitate cu prevederile Legii 44/1994.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

7-9 martie 2026 | Risc de avalanșă de gradul 3 din 5 la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu

Lucian Dărămuș

Publicat

în

7-9 martie 2026 | Risc de avalanșă de gradul 3 din 5 la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu Riscul de avalanșă este însemnat, de gradul 3 din 5, la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu. Așa rezultă din buletinul nivometeorologic pentru perioada 6 martie 2026, ora 20.00 – 9 martie 2026, ora […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Categoria de pensionari care ar putea primi bani de la stat înainte de Paște. Ce sumă ar avea ajutorul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Categoria de pensionari care ar putea primi bani de la stat înainte de Paște. Ce sumă ar avea ajutorul O categorie de pensionari din România ar urma să beneficieze, înainte de Paștele din 2026, de un ajutor financiar acordat în cadrul unui nou set de măsuri pregătit de autorități. Planul, prezentat de ministrul Muncii, Florin […]

Citește mai mult

Actualitate

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională prevederi din ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvern, act normativ care vizează creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și prevede […]

Citește mai mult