Guvernul a stabilit plafonul de garantare pentru 2015, pentru Programul Prima mașină – 350 de milioane de lei
Potrivit unei Hotărâri adoptate, marți, de Guvern, programul „Prima maşină” va avea în 2015 un plafon de garantare de 350 de milioane de lei.
Pentru a stabili nivelul plafonului de garantare pentru acest an, au fost luate în considerare solicitările venite din partea instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare eligibile participante în cadrul Programului.
Menționăm că plafonul de garantare alocat pentru 2014 a fost de 50 milioane lei, în condițiile în care normele de aplicare ale acestui program (legislația secundară) au fost adoptate în luna decembrie a anului trecut.
Actul normativ adoptat de Guvern prevede și posibilitatea altor finanţatori interesaţi de program să se înscrie până la data de 2 martie.
Băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN) care nu au aplicat pentru Programul „Prima maşină” până la sfârşitul anului trecut, pot trimite până la 2 martie cererile de înscriere către Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), împreună cu informaţii privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate prin acest program şi valoarea estimată a garanţiilor care urmează a fi acordate.
”Decizia a fost luată în condițiile în care, urmare a faptului că legislaţia secundară a intrat în vigoare la sfârșitul anului 2014. Astfel, potenţialii finanţatori nu au avut timp să analizeze legislaţia și să decidă înscrierea în Program în termenul menționat în Hotărârea Guvernului 1053/2014, anume în termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a normelor, respectiv 08.12.2014 până la data de 24.12.2014. Până la acest termen, un număr de 10 finanţatori au transmis FNGCIMM și MFP cererile de înscriere în Program”, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului.
*Informații suplimentare:
Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin Programul „Prima maşină” vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%.
De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obțin venituri și care îndeplinesc și celelalte criterii de eligibilitate, printre care să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vânzător să ateste că autoturismul achiziţionat prin program este nou, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, este achiziţionat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz.
Alte condiţii sunt avansul de minimum 5% din preţul de achiziţie şi asigurarea autoturismului nou-achiziţionat din finanţarea garantată printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO, care va acoperi cel puţin riscurile de avarii şi furt, fără franșiză pentru daunele totale de avarii şi furt şi cu o franşiză de maximum 100 de euro, echivalent în lei, pentru daunele parţiale de avarii şi furt. Obligaţia subzistă pe toată perioada de valabilitate a garanţiei.
La aceste condiții se adaugă normele proprii fiecărei bănci, precum și condițiile specificate deja în OUG 66/2014 prin care s-a aprobat acest program.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Val de proteste după intrarea în vigoare a măsurii prin care prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România: Se cere intervenția Avocatului Poporului
Val de proteste după intrarea în vigoare a măsurii prin care prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România Prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România de la 1 februarie 2026, după ce intrat în vigoare noua măsură temporară care ar trebui să se aplice până la finalul […]
Facturi la gaz 2026 | Facturi mai mari cu până la 30% în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut: Motivele
Facturi la gaz 2026 | Facturi mai mari cu până la 30% în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut Facturile la gaz vor fi cu până la 30% mai mari, în luna ianuarie 2026, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în condiţiile în care cantităţile de gaze consumate în România de […]
Val de concedieri în România: O companie globală care are o unitate și în Alba a confirmat planul de diponibilizări masive
Val de concedieri în România: O companie globală care are o unitate și în Alba a confirmat planul de disponibilizări masive Bosch, companie globală care are o unitate și în județul Alba, la Blaj, a confirmat intențiile de a pune pe liber etapizat mii de angajați. Operațiunea va fi aplicată treptat, până în 2030, anunță […]