Actualitate

Grila de salarizare pentru profesori în anul şcolar 2018-2019. Care sunt salariile de bază în învăţământul preuniversitar şi în domeniul universitar

Mondoc Adriana

Publicat

în

Grila de salarizare pentru profesori în anul şcolar 2018-2019. Care sunt salariile de bază în învăţământul preuniversitar şi în domeniul universitar

Iată grila de salarii pentru profesori, în funcţie de categoria la care se încadrează:

În învăţământul preuniversitar, pentru un profesor cu studii superioare, gradul I, gradaţia 5, salariul de bază ajunge până la 5.922 de lei, de la 4.935 de lei în ianuarie

– un debutant – până la 3.680 de lei (3.581 de lei în ianuarie).

– un învăţător/educator cu gradul I ajunge la un salariu de baza de până la 4.736 de lei (peste 40 de ani vechime), de la 3.946 de lei în ianuarie, iar un debutant la 3.197 de lei (de la 2.664 de lei în ianuarie).

În domeniul universitar, un profesor universitar poate ajunge până la un salariu de baza de 11.103 lei (peste 40 de ani vechime), de la 9.252 de lei în ianuarie.

– un conferenţiar ajunge la 7.611 lei, de la 6.342 de lei.

–  salariul de bază al unui asistent a crescut până la 4.673 de lei.

– un rector gradul I are un salariu de baza de 12.604 lei,

– un rector de gradul II – salariu de baza de 14.259 lei,

– salariul unui decan a crescut la 10.199 lei pentru gradul I şi 11.892 de lei pentru gradul II.
cei care au doctoratul primesc şi o indemnizaţie de 950 de lei.

Încă din prima zi de şcoală, Ministerul Educaţiei a venit cu câteva schimbări pentru profesori în ce priveşte grija de salarizare din 2018-2019.

Sursă: portalinvatamant.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi

Ioana Oprean

Publicat

în

Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]

Citește mai mult

Actualitate

Legea salarizării unice | Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017 Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi, 9 aprilie 2026, că succesul noii legi a salarizării unice depinde de elaborarea unui proiect „bun și realist”, arătând că forma adoptată în 2017 nu a respectat aceste criterii. El a adăugat […]

Citește mai mult

Actualitate

AUR pe primul loc, USR a depășit PNL și este la egalitate cu PSD în preferințele alegătorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR pe primul loc, USR a depășit PNL și este la egalitate cu PSD în preferințele alegătorilor AUR se situează pe primul loc în intenția de vot a românilor, cu 36%, în timp ce liderul formațiunii, George Simion, ocupă prima poziție în clasamentul încrederii în politicieni, potrivit unui sondaj realizat de Sociopol în perioada 26 […]

Citește mai mult