Grigore Vieru – Viaţa ce n-a putut linguşi moartea

Dragă Grigore – suntem în 14 februarie 2011. Au trecut doi ani de la coborârea ta din Cuvânt, luând drumul spre teritoriile dalbe ale Dumnezeirii. Sufletul tău a avut timp să poposească la Alba Iulia, mulţumindu-ne pentru faptul că tocmai la noi a fost dezvelit primul tău bust de bronz, opera unui prieten, modest, cinstit, stăpânit de emoţiile unui sentiment aparte. Şi a fost cald, şi a fost frig, şi peste chipul tău cu bronzul încă înfierbântat s-au presărat sintagme, durere, suferinţă, versuri şi straie multicolore de flori. Şi soţia ta Raisa parcurgea în inimă cu numele tău un drum al iubirii voastre spre propria-i măreţie şi clipele i s-au urcat în lacrimă. Dinspre prieteni, poeţi, scriitori, istorici şi critici literari din Republica Moldova şi România s-au revărsat aducerile aminte ca nişte brazde în care tu ai aruncat seminţe mirabile şi ele au dat în fruct, şi ei le-au recules cu mâinile mai mult sau mai puţin curate. Şi iarna s-a amestecat printre cuvinte, a luat forma bulgărilor de regrete, peste care prezenţa lui Adrian Păunescu încheia încet, încet o frază de adio. Alba Iulia toată era de fapt o sală a Unirii în care fremăta un tricolor sfânt: Limba Română, dar şi spiritul Congresului Spiritualităţii Româneşti. Şi Aleea Scriitorilor din Parcul Eminescu avea cele mai mari emoţii. Chipul tău se alătura unui Iorga, Eminescu, Coşbuc, Caragiale, Goga, Agârbiceanu, Rebreanu, Lăncrănjan ca un muşuroi de aur al tăcerii, preţuirii şi demnităţii. Peste poeziile tale, aforismele, manualele, proza ta se lăsase o veşnică pomenire. Trăisem atât de repede moartea ta încât nici n-am mai simţit golul dintre noi ce devenise o lumânare între morţi şi vii.
Şi Raisa s-a întors la Chişinău, în acea albie a portretului tău familial, de om al Cetăţii, de conştiinţă naţională. Sufletul tău m-a întrebat dacă am mai văzut-o de atunci, dacă mi-a telefonat, dacă… şi ca să fiu sincer , trebuie să spun „nu”. Aceasta nu înseamnă că te-a părăsit, că… Nicidecum, Alba Iulia este şi Casa Ta părintească, aşa cum 1 Decembrie 1918 este numărul de casă al românităţii. Nu eşti singur printre scriitori pe Alee, eşti chiar taina care te apără, adică iubirea noastră, a râului şi ramului, coborâte în inimă ca sentimentul înţelepciunii şi demnităţii.
Azi ai fi împlinit 76 de ani! Suntem alăturea de tine. Dumnezeu are grijă să-i împlineşti mereu ca pecete a nemuririi unui popor, a făcliei ce-o luminează şi ca o sfântă comoară, neasemuită: Limba comună ce-o vorbim! Alba Iulia îţi spune astăzi: La Mulţi Ani! Urarea noastră se va transforma în aripa unei păsări cântătoare, va ajunge la Chişinău, la Pererita, va bate la geamul soţiei, al fiilor tăi, şi va repeta: Alba Iulia i-a spus lui Grigore Vieru din inimă „La Mulţi Ani”! Te rog să te bucuri – Alba Iulia este cu tine!
Ion MĂRGINEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI