Greva și prestarea simultană a muncii declarate incompatibile de ICCJ. Contractul Individual de Muncă al angajatului se suspendă automat
Greva și prestarea simultană a muncii declarate incompatibile de ICCJ. Contractul Individual de Muncă al angajatului se suspendă automat
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin soluționarea unui recurs în interesul legii faptul că suspendarea Contractului Individual de Muncă se suspendă în mod automat, dacă angajatul participă la grevă. Angajatului i se suspendă raporturile de muncă fără să fie întrebat de acest lucru, scrie EVZ.

Interpretarea legat de acest lucru, respectiv de suspendarea CIM pe timp de grevă a fost diferită de la instanță la instanță. Prin urmare, una dintre instanțele din țară a cerut ICCJ un punct de vedere unitar cu privire la acest aspect.
Astfel, Curtea Supremă a decis în consecință că suspendarea contractului de muncă intervine automat ca efect al aderării la grevă. Asta se întâmplă numai pe durata participării efective la acest mod de protest. De precizat este că, angajatul nu trebuie să își manifeste voință suplimentară legat de suspendare.
Până acum, au fost angajați care au declarant participarea la grevă, însă au spus că au continuat să lucreze. Prin urmare, ei au fost pontați și plătiți, o situație ce contravine principiului că greva este încetarea voluntară a lucrurului. Așadar, un angajat nu putea fi și în grevă, dar și să lucreze.
Cu alte cuvinte, este incompatibilă greva cu prestarea simultană a muncii
Legea Dialogului social din 2023 și Codul Muncii au fost ceea ce au dus celelalte instanțe în eroare. Acestea, cu toate că nu conțin reglementări procedurale privitoare la suspendarea contractelor de muncă, au fost interpretate diferit. Chiar și așa, în Codul Muncii se specifică foarte clar că în momentul în care ești în grevă, este evident că nu îți realizezi atribuțiile.
Astfel, ICCJ a statuat că greva reprezintă încetarea voluntară a lucrului, fapt care este incompatibil cu presatrea simultană a atribuțiilor. Prin urmare, angajații nu vor primi bani pentru perioada în care decid să fie în grevă. Decizia Înaltei Curți a fost publicată în Monitorul Oficial, ca urmare, își face efect imediat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]