Rămâi conectat

Sport

Golf între prieteni pe terenul de la Pianu de Jos

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La sfârşitul săptămânii trecute, pe terenul de golf Paul Tomiţa de la Pianu de Jos a avut loc, în premieră, o competiţie de casă, intitulată sugestiv Cupa „Prietenia”, la care au fost invitaţi, de către iniţiatorii din Braşov, un număr limitat de jucători, respectiv 29. Dintre aceştia au putut răspunde invitaţiei 24 de jucători din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi bineînţeles din judeţul Alba. Vremea de afară a fost una acceptabilă, cu uşoare adieri ale vântului până în jurul amiezii, după care temperaturile au fost mai ridicate. Din cauza secetei terenul de joc a fost mai uscat, uneori mingile luând direcţii neprevăzute în căderea pe sol. Nimic din toate acestea nu a stat în calea participanţilor care s-au simţit bine şi au dat totul pentru a urca pe podium.
„La şedinţa tehnică dinaintea startului iniţiatorii s-au consultat cu jucătorii pentru a alege cât vor juca, 9 sau 18 trasee, optându-se pentru ultima variantă. Startul s-a dat la mai multe tee, pentru a parcurge mai repede terenul de joc în scopul evitării căldurii”, ne-a specificat prof. Nicoale Ursu. S-a jucat 18 cupe par 72, 6014 metri domni şi 5120 metri doamne, după circa 4,5 ore de joc fiind consemnate următoarele rezultate: lcategoria brut: locul I – Viorel Coman + 5 peste parul terenului (Sebeş, Clubul Paul Tomiţa); lcategoria I (0-18 Hcp): locul I – Attila Kadar 42p (Cluj-Napoca, Club Paul Tomiţa), locul II – Ioan Popa 35p (Alba Iulia, Clubul Paul Tomiţa), locul III – Iulian Străjan (Alba Iulia, Clubul Paul Tomiţa); lcategoria a II-a (19-36Hcp): locul I – Cesare Cigardi 38p (Italia, Clubul Paul Tomiţa), locul II – Valeruţ Cotârlea 32p (Alba Iulia, Clubul Paul Tomiţa), locul III – Mihai Mureşan 32p (Cluj-Napoca, Clubul Paul Tomiţa); lcategoria doamne (0-36 Hcp): locul I – Florina Morar 36p (Alba Iulia, Clubul Paul Tomiţa), locul II – Mihaela Pal 31p (Cluj-Napoca, Clubul Paul Tomiţa), locul III – Mihaela Mureşan 26p (Cluj-Napoca, Clubul Paul Tomiţa). La probele speciale câştigători au fost: llongest drive: locul I – Attila Kadar, aproximativ 250 metri; lnearest to the pin: locul I – Viorel Coman, 2,70 metri de steag. Iniţiatorii au oferit şi un premiu surpriză lui Octavian Tuturea (Braşov, Clubul Paul Tomiţa) pentru… numărul cel mai mic de puncte, 11. Premiile pe cupe au revenit următorilor jucători: cupa 6 – Daniel Morar (Alba Iulia, Clubul Paul Tomiţa); cupa 7- Mircea Ludoşan (Alba Iulia, Clubul Paul Tomiţa); cupa 9 – Octavian Damian (Cluj-Napoca, Clubul Paul Tomiţa); cupa 16 – Mirel Tomescu (Alba Iulia, Clubul Paul Tomiţa). Pe lângă trofeele acordate de sponsorii turneului, Angeli, Pernod şi Heinrig, jucătorii au mai primit şi cadouri, Chivas şi lichior de mandarină în premieră în România, după care a urmat chateringul organizat în jurul piscinei de la Golf Hotel Pianu de Jos. Invitatul special a fost talentatul barman din Braşov, Valentin Luca, finalist al concursului naţional „Românii au talent”, cel care i-a încântat pe toţi cei prezenţi cu o demonstraţie de excepţie. „A fost o competiţie caldă, pe o vreme caldă! Următorul turneu de golf, respectiv Cupa Elis, ediţia a V-a, are loc pe data de 27 august”, a menţionat prof. Nicolae Ursu. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Dragoș Militaru, noul antrenor al CSM Unirea Alba Iulia: „Simt o mare responsabilitate, această echipă trebuie să fie cel puțin în Liga 2″

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dragoș Militaru, noul antrenor principal al CSM Unirea Alba Iulia: „Simt o mare responsabilitate, această echipă trebuie să fie cel puțin în Liga 2″ Dragoș Militaru, noul antrenor principal al divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia, după renunțarea la Alexandru Pelici, și-a expus obiectivele la preluarea formației din Cetatea Marii Uniri. Citește și: Antrenorul Dragoș […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, prezentat oficial la CSM Unirea Alba Iulia | Obiectiv, promovarea în Liga 2, contract – până în vara anului 2027

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru a fost prezentat oficial la CSM Unirea Alba Iulia, formație care iernează pe prima poziție a Seriei 7 din Liga 3. Noul principal al „alb-negrilor” l-a înlocuit pe Alexandru Pelici pe banca tehnică, acesta despărțindu-se zilele trecute de formația din Cetatea Marii Uniri, oficial, pe „cale amiabilă”, în realitate fiind vorba despre […]

Citește mai mult

Sport

Semifinalele Cupei Județene: ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Semifinalele Cupei Județene: ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, meciuri programate în iunie 2026 Semifinalele Cupei Județene, competiție nouă organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, sunt ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, tragerea la sorți având loc la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba Citește și: S-au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea