Rămâi conectat

Cultură Educație

Ghiozdane şi rechizite pentru elevii romi, cu vârste cuprinse între 6 şi… 54 de ani!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La sfârşitul săptămânii trecute, sediul Asociaţiei Pakiv din Alba Iulia, respectiv al Centrului zonal al Agenţiei Naţionale pentru Romi, a fost gazda unui eveniment cuprins în calendarul de activităţi al proiectului „Împreună pe piaţa muncii”. Proiectul respectiv este finanţat de către Uniunea Europeană şi Guvernul României, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în cadrul Axei prioritare 6- „Promovarea incluziunii sociale” (Domeniul major de intervenţie „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”). Acest proiect are două componente de maximă importanţă, una educativă şi una integrativă pe piaţa muncii, şi se va derula pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni, în 8 regiuni din ţara noastră, pintre care şi Alba Iulia. De menţionat faptul că proiectul este o replică adaptată la realitatea românească a modelului de intervenţie pe piaţa muncii „ACCEDER”, implementat cu mare succes de Fundation Secretariado Gitano, în cadrul iniţiativelor Fondului Social European din Spania, în perioada 2000-2006.
Evenimentul, în sine, a constat în raportarea către beneficiari şi către reprezentanţii presei a rezultatelor obţinute până acum în cadrul proiectului, raportare pe care a făcut-o directorul centrului, domnul Viorel Bumbu. De asemenea, un grup de beneficiari cuprinşi în programul educativ au primit ghiozdane şi rechizite. Din expunerea domnului Bumbu am reţinut câteva idei, aşa cum au fost ele transmise beneficiarilor, pentru a-i convinge de beneficiile educaţiei: „Eu nu sunt străin de realitatea în care trăiţi voi, a afirmat domnul Bumbu, şi ştiu cu ce probleme vă confruntaţi. Sărăcia este aceeaşi şi pentru romi şi pentru români, ea fiind determinată în principal de dificultatea accederii pe piaţa muncii, iar această dificultate, la rândul ei, este generată de lipsa educaţiei. De aceea, vă îndemn pe toţi cei prezenţi: trimiteţi-vă copiii la şcoală. Oricât v-ar fi de greu şi oricâte sacrificii veţi face. Eu şi familia mea, aşa cum ne cunoaşteţi cu toţii, nu am fi ajuns ceea ce suntem azi, dacă am fi fost lipsiţi de educaţie… În altă ordine de idei, oricât ne-am strădui să ajutăm o persoană să aibă acceptată pe piaţa muncii, dacă aceasta nu are educaţia necesară, ne este imposibil.” Domnul Bumbu a înmânat la încheierea evenimentului 25 de ghiozdane cu rechizite (fiecare în valoare de peste 150 RON) unui grup de beneficiari de toate vârstele, cel mai tânăr având 6 ani, iar cel mai vârstnic… 54 de ani! Nu vom comite indiscreţia de a vă dezvălui identitatea celui mai vârstnic beneficiar, dar trebuie să-l felicităm pe acesta, care se află acum în clasa a III-a a unei şcoli din municipiul nostru. Domnul Bumbu a mai precizat că beneficiarii au fost selectaţi din rândurile celor ce au înţeles necesitatea educaţiei şi care, totodată, întâmpină probleme sociale deosebite. În afară de cei 25 de beneficiari care au primit acum suport pentru a-şi continua studiile, au mai fost identificaţi încă 70 de beneficiari, care vor fi, de asemenea, sprijiniţi pentru a nu-şi abandona şi a-şi continua studiile. Trebuie să mai adăugăm că echipa centrului, pe lângă sprijinul oferit în cadrul componentei educative, oferă consiliere şi sprijin tuturor celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Iată o iniţiativă lăudabilă, care îşi va arăta roadele în timp. Chiar dacă un singur copil dintre cei ce au primit acum ghiozdane va ajunge să facă studii superioare, cândva, se poiate spune că proiectul şi-a atins scopul. Felicitări!
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei

Ioana Oprean

Publicat

în

28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia invită publicul vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 13:30, la vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., un eveniment care îmbină istoria vestimentară […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894)

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894) Luni, 3 noiembrie 2025, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, a avut loc un spectacol inedit, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara, pentru a-l omagia pe compozitorul Josef Filtsch. Muzică fratelui mai […]

Citește mai mult

Cultură Educație

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului

Ioana Oprean

Publicat

în

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea