Ghidul votantului: Tot ce trebuie să ştiţi despre ziua alegerilor, cum şi unde vă puteţi exercita dreptul de vot
Ghidul votantului: Tot ce trebuie să ştiţi despre ziua alegerilor, cum şi unde vă puteţi exercita dreptul de vot
Potrivit BEC, un număr de 18.748 de secţii de votare vor fi deschise duminică, 10 noiembrie, la alegerile prezidenţiale, iar în străinătate 835 pentru românii de peste hotare. În competiţia pentru prezidenţiale s-au înscris şi au fost validaţi 14 candidaţi.
Mandatul de Preşedinte al României este de cinci ani, iar în data de 10 noiembrie va avea loc votul în ţară la alegerile prezidenţiale, între orele 07.00 şi 21.00. Al doilea tur de scrutin a fost programat să aibă loc pe 24 noiembrie, tot în intervalul orar 07.00 – 21.00.
Unde pot vota alegătorii
Cetăţenii pot vota la una dintre următoarele secţii de votare, potrivit informaţiilor puse la dispoziţie pe site-ul AEP:
– în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii.
– dacă se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
– dacă persoana îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea.
– în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot.
Votarea în ţară începe duminică, la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, cât şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.
sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]
Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică. Este estimată media săptămânală […]