Actualitate

Gheorghe Falcă, europarlamentar, despre creșterea pensiilor: ”Trebuie să țină cont de încadrarea bugetului de stat în deficitul pe care trebuie să îl avem în 2023”

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Gheorghe Falcă, europarlamentar, despre creșterea pensiilor: ”Trebuie să țină cont de încadrarea bugetului de stat în deficitul pe care trebuie să îl avem în 2023”

Întrebat despre creșterea pensiilor, eurodeputatul PNL Gheorghe Falcă a declarat că trebuie să se țină cont de încadrarea deficitului pe care trebuie să îl avem în 2023.

„În momentul în care vorbim despre pensii, vreau să știți că prin programul național de redresare și reziliență, până în luna decembrie, statul român are obligația de a realiza o legislație a pensiilor speciale, iar până în primul semestru al anului 2023 reforma pensiilor. De aceea, lucrul acesta trebuie discutat în țară și asumat în țară. Președinta Comisiei nu fac altceva decât privește la raportul pe care îl avem față de angajamentele pe care ni le-am luat prin programul național de redresare și reziliență”, a declarat liberalul.

La întrebarea ”Cine decide procentul creșterii pensiilor?” Gheorghe Falcă a răspuns:

„În primul rând, noi ne-am stabilit în programul național de redresare și reziliență acel prag din PIB, dar pe care noi nu o să îl atingem indiferent dacă cresc pensiile cu 15% sau cu 18%. Este un prag care nu ne oprește să realizăm această creștere, doar că creșterea trebuie să țină cont de încadrarea bugetului de stat în deficitul pe care trebuie să îl avem în 2023, pentru că în 2024 trebuie să ajungem la 3% deficit, deci gradual coborâm de la 7, la 5 și apoi la 3% deficitul bugetar pentru anul 2024”.

„Eu cred că guvernanții așteaptă date mult mai exacte, se preconizează că la sfârșitul acestei luni, începutul lunii noiembrie, putem avea prognoza cea mai bună pentru anul 2020 și atunci, în urma unei ședințe de coaliție, a cifrelor corecte puse pe masă, poate să existe și procentul, care sigur va fi peste 10%, de creștere a pensiilor în România” a mai adăugat europarlamentarul.

sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]

Citește mai mult

Actualitate

WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează

Ioana Oprean

Publicat

în

WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează WhatsApp a introdus o schimbare importantă pentru utilizatorii foarte tineri. Aplicația a început să introducă conturi speciale pentru preadolescenți, cu vârste sub 13 ani, administrate de părinți. Noua funcție WhatsApp este gândită pentru utilizatorii care nu au […]

Citește mai mult

Actualitate

Cumplit! Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026: Date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026 Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2026 comparativ cu luna februarie 2025 a fost 9,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna ianuarie 2026, rata anuală a inflaţiei a fost 9,6%, comparativ cu luna ianuarie 2025. Indicele preţurilor de consum […]

Citește mai mult