Gestionarea deşeurilor, în dezbaterea Guvernului. Se urmăreşte creşterea ratei de recilare şi înlocuirea ambalajelor de unică folosinţă
Gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje intră în dezbaterea Guvernului printr-o Ordonanţă de urgenţă. Actul normativ are ca principal obiectiv creşterea ratei de reciclare. În plus, se stabilește un calendar etapizat pentru înlocuirea ambalajelor de unică folosinţă, în pregătirea strategiei europene pentru produsele de plastic de unică folosinţă.
„Obiectivul central al măsurilor introduse prin acest act normativ este de a creşte rata de reciclare a deşeurilor şi de a pune astfel România pe harta europeană a reciclării şi a economiei circulare. Mai simplu spus, măsurile introduse prin această ordonanţă de urgenţă aduc o schimbare de abordare în materie de gestionare a deşeurilor, astfel încât să ne obişnuim să nu mai tratăm deşeurile ca pe ceva inutil, ci ca pe o resursă care merită şi trebuie să fie valorificată”, a explicat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Premierul a explicat că principale măsuri avute în vedere în actul normativ, care vor fi aplicabile începând din 2019, se referă la „garanţia pentru ambalajele reutilizabile şi introducerea unor indicatori de performanţă atât pentru societăţile de salubrizare, cât şi pentru staţiile de sortare, precum şi pentru încurajarea colectării separate a deşeurilor la sursă şi detalierea modului de aplicare a tarifului diferenţiat la populaţie”.
De asemenea, este stabilit rolul fiecărui actor din lanţul de gestiune a deşeurilor, începând de la obligaţiile cetăţenilor, colectorilor, operatorilor de salubritate şi terminând cu cele ale producătorilor, reciclatorilor şi autorităţilor publice locale.
Dăncilă a mai spus că a fost schiţat un calendar etapizat pentru înlocuirea ambalajelor de unică folosinţă, „în pregătirea strategiei europene pentru produsele de plastic de unică folosinţă”.
Propunerile privind valoarea garanţiei pe care cetăţenii ar urma să o plătească la fiecare achiziţionare de produs în ambalaj reutilizabil sunt de 0,5 – 0,6 lei/bucată, spunea, recent, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, într-o conferinţă de specialitate.
‘Trebuie să avem foarte mare grijă de ambalaje. Sper ca la finalul acestei săptămâni să avem o formă finală a ordonanţei (ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor şi a Legii nr. 249 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje – n. r.), după care să o prezentăm într-un cadru amplu, asta însemnând toţi factorii decidenţi pe lanţul de trasabilitatea a deşeului. Sunt de părere că suma de 2 lei (garanţie pentru fiecare ambalaj reutilizabil – n. r.) cuprinsă în ordonanţă nu poate fi în jurul acestei valori. Propunerile sunt undeva în jurul a 0,5 – 0,6 lei/bucată (drept garanţie – n. r.)’, preciza Gavrilescu, la sfârșitul lunii martie.
Noile măsuri cer ca toate rampele pentru depozitarea deșeurilor să dețină echipamente de monitorizare a radioactivității deșeurilor. După anul 2000, presa internă și internațională a avertizat de mai multe ori că deșeuri toxice de import, inclusive deșeuri nucleare aduse ilegal, ar fi fost ascunse în gropile de gunoi din România.
sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Val de praf saharian deasupra României, până la sfârșitul săptămânii: Ce efecte poate avea asupra sănătății. De ce apar „ploile murdare”
Val de praf saharian deasupra României, până la sfârșitul săptămânii: Ce efecte poate avea asupra sănătății. De ce apar „ploile murdare” Un val de praf saharian ajunge în zilele următoare deasupra sudului României, adus de un ciclon de altitudine care intensifică transportul particulelor de nisip din nordul Africii spre Europa. Fenomenul va afecta mai multe […]
Câte autostrăzi noi ar putea avea România la finalul lui 2026: Promisiuni pentru 250 de kilometri, dar lucrări întârziate
Câte autostrăzi noi ar putea avea România la finalul lui 2026: Promisiuni pentru 250 de kilometri, dar lucrări întârziate 2026 ar putea fi un an record pentru lucrările de infrastructură. România ar putea încheia 2026 cu încă 250 de kilometri de drumuri expres şi autostrăzi noi, promit cei de la Compania de Drumuri. Multe porţiuni […]
Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta”
Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta” Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se lucrează la mai multe scenarii în ceea ce privește prețurile carburanților, unul dintre acestea fiind reducerea accizelor. Bogdan Ivan a spus că în România s-au înregistrat până miercuri […]