Gest UIMITOR făcut de Papa Francisc, în România: A sărută mâna unei mame românce care a crescut 11 copii. „Unii s-au întors de peste hotare pentru a fi aici”
În timpul vizitei pe care a desfășurat-o în România, pe scena amplasată în faţa Palatului Culturii din Iași a urcat la un moment dat o familie de români originară din comuna Șipote și formată din 28 de persoane. Elisabeta, mama a 11 copii, despre care a spus că locuiesc în diferite ţări, a rostit un mesaj către Suveranul Pontif. Gestul pe care l-a făcut Papa la final i-a uimit pe toți cei prezenți, el s-a aplecat umil și a sărutat mâna mamei românce.
„Sfinte Părinte, noi, Elisabeta şi soţul meu Ioan, am venit dintr-un sătuc de la periferia judeţului Iaşi, acolo mica noastră comunitate catolică trăieşte în armonie şi respect cu membrii comunităţii ortodoxe. Nu am venit singuri, ci împreună cu toţi cei 11 copii ai noştri, 7 din ei au ales să îşi întemeieze şi ei familii, iar 4 au ales calea consacrării în slujba Domnului: doi preoţi şi două surori. Unii dintre ei au venit de peste hotare pentru a fi aici. Din Belgia, din Italia sau de peste Prut, din Republica Moldova.
Şi azi ne-am adunat cu toţii precum odinioară, când în fiecare duminică dimineaţă luam drumul spre biserica dedicată sfântului nostru ocrotitor Anton de Padova. Îi mulţumim astăzi lui Dumnezeu pentru darul credinţei pe care l-am primit şi noi de la părinţii şi bunicii noştri. Munca şi rugăciunea, împreună, ne-au ajutat să dăm mai departe copiilor noştri această putere a credinţei. Astăzi ne rugăm pentru copiii şi nepoţii noştri ca şi ei să rămână aproape de Dumnezeu. Visăm ca tot poporul nostru să nu uite de rădăcinile sale, să trăiască în pace, şi în sine şi în Dumnezeu. Ne rugăm şi pentru Sanctitatea dumneavostră, Sfinte Părinte”, a spus Elisabeta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Înfrângerea răscoalei și execuția din 28 februarie: Crișan s-a spânzurat iar Horea și Cloșca au fost uciși prin lovituri sângeroase
Înfrângerea răscoalei și execuția din 28 februarie 1785 – răstignirea lui Horea și Cloșca pe roată Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse: ”Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan” a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care […]
28 februarie: Ziua Protecţiei Civile din România. Cum a luat naștere Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
28 februarie: Ziua Protecţiei Civile din România. Cum a luat naștere Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Ziua Protecţiei Civile este sărbătorită la 28 februarie, dată la care, în anul 1933, a luat naştere protecţia civilă în România, prin Decretul Regal nr. 468, care aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având […]
Mesaje de 1 martie, Mărțisor 2026. Ce sms-uri, felicitări şi urări puteţi trimite cu ocazia venirii primăverii?
Mesaje de 1 martie 2026 • Mesaje de Mărţişor • Mesaje de primăvară, SMS -uri, FELICITARI de 1 martie şi URARI frumoase pe care le puteţi trimite odată cu venirea primăverii • Mesaje amuzante și haioase de Mărțișor. Venirea primăverii este un bun prilej de a le trimite celor dragi un mesaj, o felicitare de […]