Generația „fulgi de nea”. Cum au ajuns adolescenții de astăzi atât de sensibili

Generația „fulgi de nea” sau cum au ajuns adolescenții atât de sensibili? Nu mai interacționăm prea des în mediul real, ne e frică de eșec și preferăm anonimatul în locul expunerii în public. Toate au produs răni adânci în mintea adolescenților ajunși astăzi, după ani de hiperprotecție, sensibili ca o floare. Sau ca un fulg de nea, așa cum îi clasifică psihologii.

Născută în anii ’80, ’90 şi 2000, generaţia milenialilor, cunoscută şi sub denumirea de generaţia Y, se distinge prin narcisism şi prin dezvoltarea unui puternic cult al propriei personalităţi, după cum arată o serie de studii. Mai mult, generaţia Y pune mai mare accent pe bunuri materiale, imagine şi faimă, lăsând la coada intereselor concepte precum comunitatea sau mediul, arată o altă cercetare publicată în „Journal of Personality and Social Psychology“.

Tinerii zilelor noastre se simt jigniți de orice gest care ar putea fi interpretat ca agresiv, nu suportă criticile nimănui, chiar dacă acestea sunt constructive.

“Fulgii de nea” sunt copiii născuți după anul 2000, în plin avânt al consumerismului.

Părinții au avut mereu grijă de ei, să nu ducă lipsă de nimic, să-i ferească de neplăcerile prin care au trecut ei înșiși în copilărie.

„Nu doar în România, ci la nivel internațional există această tendință de supraprotecție a copiilor care, planificată și perpetuată, a dat naștere acestei generații de copii cărora le lipsește acea autoritate parentală corect înțeleasă și la fel de corect aplicată„, explică psihologul.

Cheia la gât este pentru ei o legendă. Azi au bone sau programe de bună dispoziție plătite de părinți.

La adăpost de toate greutățile vieții, adolescenții manifestă o sensibilitate exagerată și dificultăți majore în gestionarea emoțiilor.

„Ce înseamnă supraprotecția? Înseamnă că faci în locul copilului tău ceea ce el ar putea face. Mesajul psihologic pe care îl transmit este: tu nu ești în stare să faci singur pentru tine lucrurile astea. Deși ai toate abilitățile biologice cognitive. Este sindromul neputinței învățate”.

Părinții își întind, practic, singuri o capcană. Încearcă să fie protectivi în primii ani de viață ai copiilor lor, iar apoi nu mai reușesc să-i determine să gândească și să acționeze singuri.

Psihologii atrag atenția că sunt aduse de pseudospecialiști metode de “fake parenting”, în care părinților le-au fost prezentate jumătăți de adevăr:

“Să-ți crești copilul liber. Toată lumea vrea acest lucru. Însă nu li s-a spus sau nu s-a înțeles faptul că vorbim de o libertate emoțională și, în niciun caz, o libertate în care să-l las pe copilul meu să facă ce vrea. Am ajuns să confundăm proasta creștere cu leadership-ul. Am ajuns să confundăm dorințele cu nevoile copilului”.

Care sunt soluțiile pentru toate aceste probleme?

Să înțelegem că a ne exprima iubirea înseamnă, de fapt, a le asigura copiilor trei componente esențiale: autonomia, reziliența – să-i lăsăm să aibă consecințele propriilor decizii – și să le oferim sentimentul de competență – să-i lăsăm pe copii să se implice în treburile administrative, gospodărești, să-i conectăm cu viața reală.

“Noi tot timpul le punem un covor roșu în față și-i pregătim pentru o lume care nu există. De aici depresiile, sinuciderile au crescut”, a explicat psihologul.

Sursa: stiritvr.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI