FOTO: Vezi premiaţii la Gala Sportului Alba 2011. Bogdan Borza sportivul anului
Tenismanul Bogdan Borza (CSO Cugir) a fost desemnat sportivul judeţului Alba
Gala Sportului Alba, ediţia 2011, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Alba şi DJST Alba şi desfăşurat în această seară la Alba Mall a adus o surpriză în ceea ce priveşte sportivul numărul unu al judeţului. Premierile au fost efectuate de Ion Dumitrel, preşedinte CJ Alba, iar acţiunea a beneficiat de un buget total cifrat la 50.000 lei, recompensele individuale variind în funcţie de performanţe şi locul din clasament.
Tenismanul Alexandru Bogdan Borza (legitimat la CSO Cugir, antrenor Ioan Păcurar), a fost desemnat primul în topul celor mai buni performeri din Alba în anul 2011. La numai 14 ani şi 259 de zile, sportivul cugirean se află în prim-planul precocităţii în ceea ce priveşte vârsta laureaţilor sportivi judeţeni. Triplu campion european, Bogdan Borza nu a putut fi prezent la Gala Sportului Judeţean întrucât în această perioadă participă în Florida (USA) la turneul Orange Bowls. Din postura de favorit principal, starul de sub Drăgana s-a calificat în „16”-imile acestui veritabil campionat mondial, după o victorie cu 6-3, 6-2, unde-l va întâlni azi pe americanul Tommy Paul). După ce a fost desemnat de Tennis Europe sportivul anului 2011 şi săptămna precedentă a fost premiat la Gala Sportului Transilvan, acest titlu încununează un an fabulos pentru cel ce-i calcă pe urme lui Ilie Năstase.
*Borza cel precoce
„Este o mândrie pentru mine, mă bucur din suflet pentru această distincţie şi nu-mi vine parcă să cred. A fost un an încărcat de succese, de performanţe notabile, dar greul abia acum începe pentru Bogdan, adevărata muncă pentru a ajunge în topul mondial„, a declarat tatăl acestuia, Ioan Borza. „Din punct de vedere sportiv, anul acesta a fost unul mai modest decât precedentul. Noi am încercat să cuprindem în topuri cât mai multe rezultate, cât mai mulţi performeri. Pentru noi nu-i o supriză acest clasament. Bogdan Borza a dovedit din plin că merită acest locul întâi, un talent precoce, un campion în devenire, o speranţă deosebită a tenisului românesc„, a apreciat Dan Opruţa, directorul DJST Alba.
*Fără clasamente la antrenori şi conducători
Spre deosebire de anii trecuţi la ediţia din acest an, organizatorii nu au mai întocmit clasamente pentru antrenori şi conducători, preferându-se nominalizarea într-o ordine atfabetică (câte 6 premii). Dar iată ierarhiile anului 2011: *SPORTURI OLIMPICE: 1. Alexandru Bogdan Borza (tenis, CSO Cugir, antrenor Ioan Păcurar) – 427 puncte, 2. Marcel Cercea (judo, LPS Alba Iulia/ CSŞ Alba Iulia, Ioan Todor) – 127 p, 3. Ana Rodean (atletism, CS Unirea Alba Iulia/ CS Universitatea Alba Iulia, Gabriel Avram) – 99 p (al treilea an consecutiv pe podium), 4. Daniela Loghin (atletism, CSŞ Mediaş/ AC „Mica Romă” Blaj, Cristina Man) – 83,25 p, 5. Anca Bunea (atletism, CSŞ Mediaş/ „Mica Romă”, Cristina Man) – 79,5 p (laureata anului precedent), 6. Ana Maria Groza (atletism, CS Unirea/ CS Universitatea Alba Iulia, Horea Ştef) – 72 p, 7. Alina Boholţan (atletism, CS Unirea/ CS Universitatea Alba Iulia, Gabriel Avram) – 70 p, 8. Ana Maria Sturza (haltere, CS Unirea, Ioan Frăţilă) – 56 p, 9. Andrei Tanţoş (schi, CSŞ Câmpeni, Tiberiu Tanţoş) – 55 p, 10. Mădălina Istrate (atletism, CS Unirea/ CSUAlba Iulia, Mariana Bucerzan) – 41 p;
*SPORTURI NEOLIMPICE: 1. Carmen Pârva (powerlifting, CS Zamolxis Alba Iulia, antrenor Ovidiu Pănăzan) – 237 puncte, 2. Robert Marcu (karate Fudokan, CS Fudokan Sebeş, Gabriel Haşa) – 228 p, 3. Iulia Dodoc (karate WRC, CS Dojokan Activ Aiud, Nicolae Crăciun) – 183 p, 4. Robert Szakacs (karate WRC, Dojokan Aiud, Nicolae Crăciun), 5. Sergiu Martin (karate Fudokan, Fudokan Sebeş, Gabriel Haşa), 6. Andreea Dănilă (orientare, CS Unirea, Marius Anghel), 7. Larisa Simionescu (powerlifting, CS Zamolxis, Ovidiu Pănăzan), 8. Szolt Szabo (karate WRC, Dojokan Aiud, Nicolae Crăciun), 9. Alexandra Avram (powerlifting, CS Zamolxis, Ovidiu Pănăzan), 10. Tamaş Bogya (orientare, CS Unirea/ Voinţa Cluj, Marius Anghel);
*ANTRENORI: Gabriel Avram (atletism, CS Unirea), Nicolae Crăciun (karate, Dojokan Aiud), Gabriel Haşa (karate, Fudokan Sebeş), Ioan Păcurar (tenis, CSO Cugir), Ovidiu Pănăzan (powerlifting, Zamolxis), Ioan Todor (judo, LPS Alba Iulia/ CSŞ Alba Iulia); *CONDUCĂTORI de cluburi: Marius Anghel (CS Unirea), Alexandru Dăncilă (LPS Sebeş), Ioan Frăţilă (CS Zamolxis), Antoniu Mara (CSŞ Blaj), Nicuşor Marcu (LPS Alba Iulia), Sorin Şimon (CSU Alba Iulia). De asemenea au mai fost acordate menţiuni pentru sportivi şi antrenori de la atletism, box, culturism, înot, golf, judo, tenis, baschet, handbal, volei, fotbal, rugby, atleţilor veterani, precum şi trei diplome de merit pentru Mihai Frăţilă, Mircea Marian şi Gheorghe Constantin.
Dan HENEGAR
Foto Bogdan PRESECAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași
CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o oră
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor