Rămâi conectat

Politică Administrație

Gabriel Resources: Am încercat să luăm legătura cu preşedintele şi cu Guvernul. Compania nu mai are altă soluţie decât arbitrajul internaţional

Ioana Oprean

Publicat

în

Gabriel Resources, compania care vrea să exploateze zăcământul de aur de Roşia Montană, a depus împotriva României o cerere de arbitraj, potrivit stiripesurse.ro, la Centrul Internațional al Băncii Mondiale pentru Rezolvarea Disputelor legate de Investiții (ICSID), instituție cu sediul la Washington.

Rosia MontanaAcţiunea este concretizarea unei ameninţări de acum şase luni, când Gabriel Resources anunţa că va cere compensaţii integrale pentru drepturile sale de a dezvolta proiectul, care i-au fost refuzate prin încălcări ale tratatelor de către România. Cel mai recent acord economic între România şi Canada, semnat în 2009, prevede protejarea reciprocă a investitorilor.

În luna iunie a anului trecut, Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană, după ce au avut loc o serie de proteste de stradă. O lună mai târziu, premierul Victor Ponta afirma că proiectul Roşia Montană este blocat până când nu există o susţinere politică clară, el adăugând că, personal, consideră că pentru România este mai bine totuşi să fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, dacă sunt respectate toate normele de mediu.

Compania canadiană Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile RMGC, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană.

Când Gabriel Resources a anunţat, în ianuarie, că vrea o soluţie amiabilă privind Roşia Montană, a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cerea autorităţilor române să se angajeze într-un proces de consultare, menţionând că ar putea recurge la arbitraj dacă nu se găseşte o soluţie pentru dezvoltarea proiectului.

În comunicatul său, Gabriel Resources susține că a reiterat apelul către autoritățile române pentru a găsi o soluție amiabilă și în aprilie, și în mai, dar nu a primit niciun răspuns.

„Compania încă mai crede că interesul acţionarilor din proiect, în special statul român, ar avea cel mai mult de beneficiat de pe urma aprobării exploatării, iar Gabriel Resources continuă să fie disponibilă pentru discuţii cu preşedintele şi Guvernul, pentru a atinge acest obiectiv. Dacă acest lucru devine adevărat sau nu depinde în totalitate de angajamentul decidenţilor politici din România faţă de proiect şi faţă de industria minieră. Am încercat să luăm legătura cu preşedintele şi cu Guvernul, pentru a găsi o soluţie amiabilă. În lumina aparentei şi dezamăgitoarei lor lipse de disponibilitate, compania nu mai are altă soluţie decât să solicite arbitrajul internaţional. Compania rămâne dispusă să lucreze cu autorităţile române şi alţi acţionari, pentru a contrui o mină de nivel mondial de pe urma căreia România ar beneficia prin stimuli economici masivi şi locuri de muncă”, afirmă Jonathan Henry, preşedintele Gabriel Resources. (V.N.)

Sursa Stiripesurse


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Au început lucrările de reabilitare a rețelei de apă și extindere a canalizării într-o localitate din Galda de Jos. Zeci de gospodării beneficiază de proiect

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au început lucrările de reabilitare a rețelei de apă și extindere a canalizării într-o localitate din Galda de Jos. Zeci de gospodării beneficiază de proiect Au început lucrările la proiectul de reabilitare a rețelei de apă potabilă și extindere a canalizării menajere în satul Oiejdea, comuna Galda de Jos, investiție care vizează asigurarea accesului complet […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene, astfel încât accesul locuitorilor din zonă către alte localități și către rețeaua județeană de transport să se desfășoare în condiții maxime de siguranță și confort. APM Alba a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei Administrația din Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție DALI pentru proiectul ,,Modernizare Piața Agroalimentară prin anveloparea parțială a fațadelor cu o structură vitrată din aluminiu și instalare sisteme de ventilație și climatizare”.  Potrivit documentației, modernizarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea