Gabriel Pleșa: Vânătoarea liderilor PNL continuă cu cazul Silaghi, prin instituțiile controlate de președintele Băsescu
Astăzi, la sediul PNL Alba, a fost organizată o conferință de presă la care au participat consilierul local Gabriel Pleșa, purtătorul de cuvânt al organizației municipale a partidului, Adrian Simion, și Dan Brătean, membru al Biroului Județean al PNL.
Liberalii au abordat cel mai recent scandal care a lovit PNL-ul, după ce procurorii DNA au început ieri audierea lui Ovidiu Silaghi, propus de Guvern pentru preluarea postului de Ministru al Transporturilor, fotoliu rămas vacant în urma demisiei unui alt liberal, Relu Fenechiu, condamnat de prima instanță la închisoare pentru abuz în serviciu.
Gabriel Pleșa susține că este absolut convins că ceea ce se întâmplă acum, nu este decât o vânătoare a liderilor PNL, făcută de instituțiile statului controlate de președintele Traian Băsescu, din motive de răzbunare și pentru decredibilizarea PNL și a Guvernului USL. În opinia sa, acest caz se va dovedi a fi o “făcătură” și se va soluționa cu neînceperea urmăririi penale a lui Ovidiu Silaghi.
Intresant este faptul, că deși este membru al unui partid aflat la putere, Gabriel Pleșa își exprimă public neîncrederea în independența instituțiilor statului, precum DNA, SRI, ANI, șamd.
Reprezentanții PNL Alba au declarat, pe marginea zvonurilor potrivit cărora Teodor Atanasiu ar fi ua dintre propunerile pentru preluarea Ministerului Transporturilor, că din informațiile lor acest lucru nu se confirmă.
“Am constatat cu toții faptul că în ultimul timp lideri ai Partidului Național Liberal au devenit ținte favorite pentru instituții precum ANI sau DNA. Fără a acuza în vreun fel aceste instituții, nu putem să nu ne întrebăm cum se face că anchete pornite de ele s-au îndreptat în majoritate către PNL, ultimul caz fiind cel al vicepreședintelui PNL Ovidiu Silaghi, propus pentru funcția de ministru al Transporturilor. Am constatat cu surprindere faptul că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi a venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care președintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor.
Această coincidență este cel puțin suspectă, cu atât mai mult cu cât președintele a insistat ca interimatul la Ministerul Transportului să fie asigurat timp 45 zile, perioada maximă admisă de lege. De asemenea, nu putem să nu observam faptul că referatul DNA a apărut după ce încercarea ANI de a îl declara incomatibil pe Ovidiu Silaghi, a eșuat. Tot în seria coincidențelor se încadrează și discursul președintelui Traian Băsescu din 22 iulie 2013 în care explica faptul că nu doreste să-l numească la conducerea Ministerului Transporturilor pe Ovidiu Silaghi. Doar că în acel moment nu găsise încă motivul pentru a nu îl numi, iar acum DNA i-a oferit „motivul perfect”. Situatia este asemănătoare cu alte cazuri similare din trecut (Atanasiu, Păcuraru ș.a.m.d.).
În declarația de presă, transmisă de Ovidiu Silaghi, cu privire la referatul Direcției Naționale Anticorupție, acesta a precizat în mod clar că nu a influențat și nici nu a intervenit în niciun fel în împiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deținut de firmele lui Nelu Iordache. De asemenea, liderul liberal a afirmat că nu a cerut și nu a primit niciodată foloase necuvenite în niciun scop și nici nu a intervenit în executarea plăților din contractul menționat sau din oricare altul. Cu toate acestea, pentru a nu prelungi situația de interimat de la Ministerul Transporturilor și pentru a nu aduce prejudicii de imagine Partidului Național Liberal și Guvernului României, Ovidiu Silaghi a făcut un gest de onoare și a decis să-și retragă candidatura la portofoliul amintit.
Ni se pare că și de această dată, dincolo de orice aspect de ordin legalist, avem de-a face, mai degrabă, cu o campania publică de compromitere politică a unui lider PNL, în acest caz – Ovidiu Silaghi. Iar această nouă campanie se înscrie în linia altor încercări de discreditare a liderilor PNL. Nu vrem, însă, să se înțeleagă faptul că am vrea să ne opunem cursului justiției, ci, din contră, considerăm că justiția, ca instituție independentă într-un stat de drept, trebuie să își facă datoria și să facă lumină în privința acuzațiilor aduse vicepreședintelui PNL, Ovidiu Silaghi.
Pe de altă parte, în aceste zile, vor avea consultări în cadrul conducerii PNL, urmând ca, în cel mai scurt timp posibil, să fie decisă, în cadrul Biroului Politic Național, nominalizarea pe care Partidul Național Liberal o va transmite primului ministru Victor Ponta, pentru portofoliul Ministerului Transporturilor”, se arată în declarația pusă la dispoziția presei de organizația PNL Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bărbatul de 56 de ani din Alba acuzat că a VIOLAT o fetiță de 8 ani, trimis în judecată
Bărbatul de 56 de ani din Alba acuzat că a VIOLAT o fetiță de 8 ani, trimis în judecată Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 12.05.2025, trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 56 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, […]
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 15 ani, VIOLATĂ în mod repetat de un albaiulian de 54 de ani. Bărbatul a fost ARESTAT
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 15 ani, VIOLATĂ în mod repetat de un albaiulian de 54 de ani. Bărbatul a fost ARESTAT Un albaiulian de 54 de ani a fost arestat preventiv luni, 12 mai 2025, după ce ar violat în mod repetat o adolescentă de 15 ani, din Vințu de Jos. Citește și: […]
13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți
13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți Marți, 13 mai 2025 se împlinesc doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș. Peste 600.000 de clienți au beneficiat până acum de serviciile oferite în cadrul modernului complex balnear. Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, […]