Ştirea zilei

Gabriel Pleșa, despre taxa serviciului de salubritate: „Prețurile încep să se regleze și contrazic acele teorii alarmiste care spuneau că există o criză a gunoaielor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa a anunțat faptul că prețul pentru serviciul de salubritate ar putea avea parte de o scădere, în urma ședinței de îndată a Consiliului Local, din data de 11 mai.

„Iată că după o lună de zile intrăm din nou într-o ședință de îndată în Consiliul Local, cu noi prețuri pentru serviciul de salubritate.

De această dată vor scădea și vor scădea sub nivelul la care au fost înainte de mărirea de acum o lună de zile, pentru că, așa cum știe toată lumea, din 7 mai este operațională groapa ecologică de la Galda de Jos.

Practic, la ora aceasta, avem o firmă, aceeași firmă care continuă serviciul de colectare, Polaris, iar gunoiul menajer se va duce la Galda de Jos, acolo unde operează societatea RER VEST Oradea, cei care, în maxim patru luni de zile va și colecta pe zona 1 pe care se află și Municipiul Alba Iulia.

Deci, ne bucurăm foarte, foarte mult că prețurile încep să se regleze și contrazic acele teorii alarmiste care spuneau că există o criză a gunoaielor, care spuneau că prețurile vor crește pe spatele cetățenilor.

Prețurile sunt foarte bune, iar peste patru luni de zile, promit albaiulienilor că vom face o colectare selectivă așa cum ne cere Uniunea Europeană și legea din România”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult