Actualitate

Furnizorii de servicii medicale care greșesc vor primi sancțiuni; riscă și suspendarea contractului – de la 1 aprilie 2015

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând de la 1 aprilie vor fi aplicate sancțiuni furnizorilor de servicii medicale care greșesc, acestea mergând până la suspendarea contractului pe o perioadă de timp, potrivit președintelui CNAS, Vasile Ciurchea.

Petrecerea Divorțaților

Vasile Ciurchea„De la 1 aprilie, când un furnizor de servicii medicale greșește i se va întrerupe pe o perioadă contractul cu casa de asigurări. Nu cred că cineva își permite să greșească știind că i se va întrerupe contractul. Dacă un spital greșește cu ceva, nu poți să închizi spitalul pentru că ar însemna să lași pe dinafară și pacienți și personal. O primă sancțiune este aplicarea unei amenzi de 1% din valoarea totală a contractului. Dacă greșește continuu, luăm măsuri și putem ajunge chiar și până acolo”, a afirmat joi, președintele CNAS.

El a precizat că pacienții pot beneficia de la 1 aprilie de radioterapie fără nicio coplată la furnizorii de servicii medicale din sistem public sau privat.

„Pacientul care are nevoie de la 1 aprilie va beneficia de servicii de radioterapie oriunde, public, privat, nimeni nu poate să îi ceară o coplată și nimeni nu poate să îl refuze”, a precizat Ciurchea.

Vasile Ciurchea a subliniat că pacienții nu vor mai plăti pentru RMN de la 1 aprilie dacă au bilet de trimitere.

„(…) Serviciile sunt decontate de casă și el nu trebuie să plătească, dacă are bilet de trimitere nu există o coplată. Există coplată mică de 5 până la 10 lei la serviciile de recuperare medicale, este singurul domeniu unde există coplată”, a spus medicul.

El a afirmat că medicii de familie au rămas cu limita minimă de 800 de pacienți. „La medicul de familie a rămas limita de 800 de pacienți. Ceea ce și-au dorit, au obținut”, a mai adăugat Vasile Ciurchea.

În ceea ce privește contractele cost-volum, el a afirmat că CNAS a început deja discuțiile cu deținătorii de autorizații de punere pe piață pentru molecule, în special pentru hepatită.

„Este vorba de interferon free. Sperăm să putem trata pentru început toți pacienții care sunt cu ciroză, toți cu hepatită C. Începem cu cazurile care nu au o rezolvare terapeutică în acest moment. Dacă contractele cost-volum se vor semna într-o lună, atunci într-o lună. Terenul este pregătit, legislație, totul”, a mai arătat medicul.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult