Actualitate

Fundaţia Soros “investeşte în oameni” la Scărişoara, Gârbova şi Roşia Montană

Alexandra Mates

Publicat

în

*MÂINE: „Economia socială în satele româneşti”  – dezbatere la Alba Iulia

 Fundaţia Soros organizează marţi, 16 aprilie 2013, începând cu ora 10:00, la Hotel Hermes (Str. Toporașilor, nr. 20, Alba Iulia),  evenimentul “Economia socială în satele româneşti”, din cadrul proiectului RURES. Spaţiul Rural şi Economia Socială în România.

 “După trei ani în care am înfiinţat 25 de întreprinderi sociale în sate din 8 judeţe, printre care şi judeţul Alba, vrem să împărtăşim cu dumneavoastră drumul de la o idee la 25 de start-up-uri, misiunea socială a structurilor economice nou înfiinţate şi impactul pe care îl au asupra comunităţilor rurale în care au fost create”, au transmis organizatorii.

 Organizatorii vă invită să cunoaşteţi noua generaţie de antreprenori sociali din trei sate din judeţul Alba: Scărişoara, Gârbova şi Roşia Montană, care au dezvoltat activităţi economice în agricultură, meşteşuguri şi turism, prin proiectul RURES. Alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai mediului economic, mediului academic, ai organizaţiilor nonguvernamentale, în cadrul evenimentului se  va încerca identificarea soluţiilor la problemele pe care întreprinderile sociale le întâmpină.

 Acest eveniment face parte din campania de diseminare a rezultatelor proiectului RURES. Spaţiul Rural şi Economia Socială în România. Proiectul, implementat în perioada iulie 2010- iunie 2013, de către Fundaţia Soros, în parteneriat cu Fundaţia Pestalozzi şi Fundaţia Civitas este cofinanţat din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!

 Proiectul şi-a propus să dezvolte organizaţii şi întreprinderi specifice economiei sociale în mediul rural, sprijinind persoanele dezavantajate, factorii de decizie şi furnizorii de servicii pentru aceste categorii sociale să se implice activ în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale grupurilor dezavantajate şi dezvoltarea comunităţilor din care acestea fac parte.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2026 | Modificări la Legea Pensiilor: Ce trebuie să știe românii care se pensionează în acest an

Ioana Oprean

Publicat

în

Modificări la Legea Pensiilor: Ce trebuie să știe românii care se pensionează în 2026 Modificările legislative din sistemul public de pensii survenite în ultimii ani au adus numeroase schimbări. Este important de aceea de înțeles clar ce condiții trebuie îndeplinite, ce documente sunt necesare și cum decurge procedura de stabilire a pensiei. Citește și: Ajutoare […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste 3.000 de sancțiuni date într-o singură săptămână în România de polițiștii de la autostrăzi: Ce nereguli au fost constatate

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 3.000 de sancțiuni date într-o singură săptămână în România de polițiștii de la autostrăzi Peste 3.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în perioada 2-8 martie de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi. Au fost aplicate 552 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au depăşit limita legală de viteză şi 325 celor care nu foloseau centura de siguranţă. […]

Citește mai mult

Actualitate

Consiliul Fiscal: Este temerar să se vorbească despre „relansare economică” în 2026 în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Fiscal: Este temerar să se vorbească despre „relansare economică” în 2026 în România Consiliul Fiscal a apreciat, joi, 12 martie 2026 în Opinia emisă cu privire la propunerea de buget pentru anul 2026, că datele utilizate sunt realiste, dar atingerea lor ţine şi de evoluţia conflictului din orientul Mijlociu. Consiliul Fiscal subliniază că bugetul […]

Citește mai mult