Funcționarii publici să lucreze și peste vârsta de pensionare – Legea a fost reîntoarsă în Parlament
Într-un proiect de act normativ care tot este oprit pentru reexaminare, deși a trecut deja de trei ori prin Parlament, se arată că funcţionarii publici ar putea avea posibilitatea de a lucra, la cerere, după împlinirea vârstei de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, timp de maximum trei ani.
Concret, documentul trebuie să treacă și a patra oară de senatori și deputați ca să se poată aplica, după ce a fost întors de două ori de Curtea Constituțională și o dată de șeful statului, scrie avocatnet.ro.
Conform documentului, atunci când împlinesc vârsta standard de pensionare şi îndeplinesc stagiul minim de cotizare, funcţionarii publici vor putea să ceară menţinerea în activitate.
Solicitarea va trebui formulată cu două luni înainte de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard de pensionare şi de stagiu minim de cotizare.
În prezent, Statutul funcţionarilor publici dispune că raportul de serviciu încetează automat atunci când persoana vizată îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile de vârstă standard de pensionare şi de stagiu minim de cotizare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]