Politică Administrație

Funcționarii publici au ieșit în stradă și cer salarii mai mari

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 200 de funcționari publici se află în fața Ministerului Muncii, fiind nemulțumiți de salarii.

Funcționarii publici cer salarii mai mari, dar și aplicarea legii unitare a salarizării.

Au ieși la protest peste două sute de funcționari publici, din peste 10 județe.

„Din cauză că avem o salarizare de subzistență am declanșat acțiunea de protest. Dacă discuțiile nu vor avea niciun rezultat vom continua acțiunile și de data aceasta vom ajunge să blocăm întreaga administrație locală. Cerem punerea în aplicare a legii salarizării unitare (Legea 284 n.r.), lege care este adoptată din 2010 și pe care suntem încadrați și care nu a fost pusă în aplicare. Vreau să vă spun că nu este adevărat că nu există bani pentru punerea ei în aplicare. Legea se putea pune în aplicare și cu creșterile care s-au dat, de 10 și 12% pentru că se puteau da aceste creșteri la diferența dintre salariul pe care îl are omul și cel din grilă”, a spus Silvia Moldovan, președintele Federației Sindicatelor Pro-Administrație, citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, administrația locală este aproape de desființare și sunt primării de comune unde mai sunt câțiva angajați din cauza salariilor mici.

„Din cauza salarizării cu salariul minim pe economie oamenii nu sunt atrași. Au răspunderi foarte mari, răspund în fața Curții de Conturi, în fața DNA și preferă să meargă cu un salariu puțin mai mare și ca vânzători, chiar dacă au studii superioare”, a precizat Silvia Moldovan.

De asemenea, aceasta a anunțat că sindicaliștii doresc să discute cu ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, nu cu alți reprezentanți ai ministerului, scrie Digi24.

Aceștia au ieșit să protesteze și săptămâna trecută în fața Ministerului Muncii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult