Funcționarii publici ar putea fi demiși doar în urma unei decizii definitive a instanței, nu la trimiterea în judecată – PROIECT
Funcționarii publici ar putea fi demiși doar în urma unei decizii definitive a instanței, nu la trimiterea în judecată, dacă proiectul inițiat de mai mulți parlamentari, depus la Senat va fi adoptat și promulgat.
Inițiativa legislativă abrogă articolul referitor la suspendarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în cazul în care aceștia sunt trimiși în judecată.
Inițiatorii consideră că funcționarii publici sunt discriminați, din moment ce în Legea nr. 188/1999 se prevede ca la trimiterea în judecată, aceștia să poată fi demiși, iar în alte acte normative, cărora li se supun alte categorii de personal, sunt prevederi diferite:
- Codul Munciiprevede ca suspendarea de drept a raportului de serviciu să se facă în cazul arestării preventive, dar nu la trimiterea în judecată;
- Statutul aleșilor localiprevede suspendarea mandatului în cazul în care alesul nu respectă declarația privind interesele personale în termenele prevăzute de lege;
- Legea administrației publice localestabileşte că mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat, dar nu la trimiterea sa în judecată.
“De aceea susținem că toți cetățenii care își desfășoară activitatea în cadrul unei instituții publice, indiferent dacă au calitatea de funcționar public, înalt funcționar public, personal contractual, ori ales local trebuie să beneficieze de tratament egal în fața legii și a autorităților publice”, susțin inițiatorii în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Proiectul modifică un singur articol din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în sensul că până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să stabilească vinovăția funcționarului, nu se impune suspendarea de drept a raportului de serviciu.
Sursa Legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
