Fructele de pădure, noul ”aur” din Munții Apuseni. Cât poate să câștige un culegător din Valea Arieșului, județul Alba, pe sezon
Fructele de pădure, noul ”aur” din Munții Apuseni. Cât poate să câștige un culegător din Valea Arieșului, județul Alba, pe sezon
Pentru oamenii de la munte, vara este o oportunitate de a-şi spori veniturile prin culegerea fructelor de pădure. În Munţii Apuseni, în fiecare dimineaţă, la prima rază de soare, culegători din zonă sau veniţi din alte părţi se îndreaptă spre locurile de unde vor aduce fructe de pădure proaspete.
Mii de oameni din toate colțurile țării cutreieră în fiecare vară culmile montane pentru a aduna fructe de pădure. De mai mulți ani, acestea sunt noul ”aur” din Apuseni.
Producţia anuală este estimată de silvicultori la peste 300 de tone și ia, ca în fiecare an, în cea mai mare parte, calea Occidentului, unde fructele sunt folosite în industria alimentară şi farmaceutică. Se exportă 90 la sută din producția de afine, zmeură, dar și măceșe și porumbele.
Luna august este, în fiecare an, sezonul de vârf pentru culegătorii de afine din satele risipite de pe valea Arieșului Mare, din județul Alba. Este perioada din an în care pot câștiga frumușel din vânzarea fructelor de pădure. Vorbim de o muncă migăloasă și deloc ușoară. Culegătorii trebuie să se scoale cu noaptea-n cap și ajung să umble prin păduri și 20 de kilometri, în căutarea fructelor negre.
Prima activitate este strânsul afinelor cu ”piaptănul” special
Sunt localnici care câștigă și 25.000 de lei pe perioada întregului sezon, care începe la mijlocul lunii iunie în zonele mai joase și se întinde până în septembrie, pe crestele munților. Afinele se vând în această perioadă cu circa 10-15 lei/kilogram. Un culegător harnic poate să adune cu un piaptăn (gheară) special și 20 de kilograme într-o zi.
Marfa parfumată este preluată zilnic de silvicultori sau de alți intermediari. Direcţia Silvică Alba deține un centru de colectare în comuna Bistra unde sunt primite fructele de pădure culese din întreaga zonă a Apusenilor din județul Alba.
Urmează alegerea fructelor sănătoase și eliminarea impurităților
Aici sunt preluate, cântărite, recepţionate şi pe urmă depozitate într-o cameră de aşteptare. Din acea cameră, ele trec mai departe la o prerăcire la -5 grade Celsius, iar pe urmă ajung în camera de șoc la -35 de grade Celsius. În momentul în care se face livrarea, ele trebuie să rămână la o temperatură de cel puţin -18 grade C, în camera frigorifică din TIR-urile care asigură transportul. Cel puțin un TIR pe săptămână pleacă de la centrul de fructe din Bistra.
Afinele culese din pădurile județului Alba ajung în țări precum Germania, Austria, Italia, Olanda. Firmele din Occident oferă până la 2.500 de euro pe tona de afine. Străinii apreciază fructele de la noi, întrucât sunt culese din flora spontană, nu sunt afectate de poluare, netratate cu substanţe chimice de fertilizare sau de combatere a dăunătorilor.
În final, afinele sunt depozitate pentru a fi trimise la export
În Occident sunt folosite în industria alimentară şi farmaceutică. Nu ar fi exclus ca după procesare să ajung sub formă de gemuri, iaurturi cu fructe, sau creme de îngrijire corporală și în magazinele din România, la un preț dublu sau chiar triplu față de ceea ce s-ar putea face pe piața autohtonă.
Medicii spun că afinele ajută la reglarea circulaţiei sangvine, au efect antiseptic, antidiareic şi diuretic şi combat depunerile de grăsime. Afinul creşte în păduri montane rărite, pe pajişti montane şi subalpine, mai ales pe versanţii umbriţi şi umezi.
sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Ziua Armatei va fi sărbătorită duminică, 25 octombrie 2026, la Sebeș Municipiul Sebeș marchează Ziua Armatei Române, pe 25 octombrie, prin ceremonii solemne și depuneri de coroane la monumentele eroilor din Sebeș, Petrești, Răhău și Lancrăm, precum și la cimitirele catolic și evanghelic din oraș. Manifestările aduc un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru […]
21-22 noiembrie 2026 | Gala Romanței Românești: Nume sonore în juriul și recitalurile Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te aștept pe-același drum…”, ediția a XXI-a
Gala Romanței Românești: Nume sonore în juriul și recitalurile Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te aștept pe-același drum…”, ediția a XXI-a Toamna aceasta, acordurile nostalgice și elegante ale romanței vor răsuna din nou în cadrul unui eveniment de tradiție. În perioada 21-22 noiembrie 2026, va avea loc ediția a XXI-a a Festivalului Național de […]
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]

