Front comun al Ministerului Mediului și Agriculturii pentru împădurirea României: Sunt vizate 56.000 de hectare, prin PNRR
Front comun al Ministerului Mediului și Agriculturii pentru împădurirea României: Sunt vizate 56.000 de hectare, prin PNRR
În cursul serii de joi, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat faptul că avem nevoie de investiții substanțiale în domeniul forestier pentru a putea proteja pădurile României și pentru a asigura dezvoltarea durabilă în acest sector, iar din cauza fondurilor insuficiente din Planul Național Strategic se caută soluții cu ministrul Petre Daea.
”Cu toţii ştim că fondurile din Planul Naţional Strategic (PNS) privind Politica Agricolă Comună pentru domeniul forestier sunt insuficiente. Tocmai de aceea, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, căutăm soluţii pentru a compensa acest sector printr-o schemă de ajutor de stat”, a transmis, joi seară, ministrul Tanczos Barna.
Potrivit acestuia, ”avem nevoie de investiţii substanţiale în domeniul forestier pentru a proteja pădurile României şi a asigura dezvoltarea durabilă a acestui sector”.
”Totodată, am primit asigurări că vor fi reintroduse în PNS măsurile de protecţie a speciilor şi vor fi suplimentate fondurile pentru investiţiile forestiere. Agricultura va fi sectorul cel mai afectat de schimbările climatice”, a mai transmis ministrul Mediului.
Acesta a precizat că, în cadrul întâlnirii, a subliniat că Strategia Naţională împotriva deşertificării şi a degradării terenurilor, aflată în curs de elaborare, trebuie să propună soluţii concrete, pe baza cărora să fie implementate măsuri de finanţare în acest domeniu.
”Din PNRR am început amenajarea acumulărilor permanente şi nepermanente pentru a îmbunătăţi situaţia din bazinele hidrografice şi avem un plan de împăduriri de 56.000 ha. În cadrul întâlnirii cu ministrul Daea, am stabilit că vom lucra împreună pentru a găsi soluţii pentru dezvoltarea pisciculturii, atât în apele interioare, cât şi în zona maritimă”, a mai transmis ministrul Mediului.
Tanczos Barna a afirmat că ”mediul înconjurător nu poate fi protejat fără contribuţia agriculturii, la fel cum agricultura sustenabilă nu poate fi concepută fără protejarea naturii”.
”Avem o colaborare bună cu ministrul agriculturii, Petre Daea şi împreună căutăm soluţii pentru protecţia mediului şi nevoile sectorului agricol”, a adăugat ministrul.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Indemnizația pentru handicap grav, accentuat și mediu în 2025: Cât este indemnizația lunară și cum se poate obține ajutorul de însoțitor
Indemnizația pentru handicap grav, accentuat și mediu în 2025: Cât este indemnizația lunară și cum se poate obține ajutorul de însoțitor Indemnizațiile și ajutoarele acordate persoanelor cu handicap în 2025 reprezintă forme de sprijin prin care statul compensează limitările generate de dizabilitate și încearcă să faciliteze un nivel de trai cât mai apropiat de unul […]
Economistul Radu Georgescu despre situația din România: „Economia se prăbușește în urma deciziilor de creșteri de taxe din august. Pentru 2026 trebuie să ne pregătim financiar și mental”
Economistul Radu Georgescu despre situația din România: „Economia se prăbușește în urma deciziilor de creșteri de taxe din august. Pentru 2026 trebuie să ne pregătim financiar și mental” Economistul Radu Georgescu a criticat dur Guvernul României într-o postare pe rețelele de socializare, unde a afirmat că executivul „a reușit un miracol” nedorit: prăbușirea accelerată a […]
Vaccinurile cu ARNm împotriva COVID-19 nu cresc riscul de mortalitate pe termen lung. STUDIU realizat în Franța
Vaccinurile cu ARNm împotriva COVID-19 nu cresc riscul de mortalitate pe termen lung. STUDIU realizat în Franța Potrivit unui studiu francez vaccinurile cu ARN mesager (ARNm) împotriva COVID-19 nu cresc riscul de mortalitate pe termen lung, indiferent de cauză. Studiul este primul din lume care a urmărit timp de patru ani aproape 29 de milioane […]
