Francesca Alupei, transfer de senzație la Volei Alba Blaj! Voleibalista de 16 ani, o mare speranță a voleiului european, sub comanda lui Darko Zakoc
Centrul Francesca Ioana Alupei, una dintre cele mai promițătoare voleibaliste ale voleiului feminin românesc și european, a fost transferată de campioana Volei Alba Blaj, care a reușit o achiziție de
senzație.
Talentata jucătoare în vârstă de 16 ani (născută în 3 ianuarie 2003) a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu gruparea din “Mica Romă”, venind de la CSM București, formație ce s-a desființat recent. Francesca (1,91 metri) are un potențial extraordinar, impresionând, în ciuda vârstei fragede, la echipa națională de senioare a României, unde a debutat în această vară.
Cea mai tânără componentă a reprezentativei “tricolore”, Alupei a fost cea mai bună jucătoare a finalei Silver League, cu 12 puncte, contribuind decisiv la victoria împotriva Sloveniei și implicit la calificarea în ediția următoare a Golden League.
Ultimul transfer al formației pregătite de Darko Zakoc provine dintr-o familie de sportivi, cu performanțe remarcabile la cel mai înalt nivel. Mama sa, Angela Alupei, este dublă campioană olimpică la canotaj (2000 și 2004), în barca de două vâsle categorie ușoară, iar tatăl, Dorin Alupei, este dublu campion mondial la canotaj
*Fiica unei duble campioane olimpice
În prezent, Francesca Alupei se pregătește cu naționala de junioare a României pentru turneul final al Campionatului Mondial Under 18, care se va desfășura în Egipt (5-14 septembrie), fiind coechipieră cu Ștefania Cheluță (15 ani) – o altă voleibalistă transferată de curând de Volei Alba Blaj.
Prin această mutare de marcă, reprezentanta României în Champions League confirmă strategia înregimentării jucătoarelor de mare perspectivă, în acest moment în lotul sezonului viitor regăsindu-se șapte voleibaliste cu vârste sub 23 de ani: Ștefania Cheluță (15 ani), Francesca Alupei (16 ani), Noemi Oiwoh (18 ani), Anastasiya Bezsonova (19 ani), Aleksandra Ćirović (21 ani), Maja Aleksić (22 ani) și Ramona Rus (22 ani). În altă ordine de idei, campioana României s-a despărțit de Sorina Miclăuș, împrumutată la CSU Belor Galați în stagiunea următoare
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj Love și Like, meci spectacol în familie, în „Alba Blaj” Arena, în 3 ianuarie | Componența echipelor, decisă de fani!
Volei Alba Blaj Love și Like, meci spectacol în familie, în „Alba Blaj” Arena, în 3 ianuarie | Componența echipelor va fi decisă de fani! Campioana Volei Alba Blaj va începe anul 2026 cu un meci spectacol în familie, sâmbătă, 3 ianuarie, de la ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena. Citește și: Volei Alba Blaj, un […]
Volei Alba Blaj, un nou transfer: coordonatoarea Marija Miljevic, internațională din Serbia, sezonul trecut la CSM Lugoj
Volei Alba Blaj a anunțat un nou transfer: coordonatoarea Marija Miljevic, internațională din Serbia, sezonul trecut la CSM Lugoj Volei Alba Blaj a realizat un nou transfer, coordonatoarea Marija Miljevic, componentă a naționalei Serbiei, ultima dată în Grecia, iar sezonul trecut la CSM Lugoj. Este a doua achiziție din pauza competițională reușită de campioana României, […]
Jelena Delic și Evilania Martinez (Volei Alba Blaj), în echipa etapei a noua a Diviziei A1 la volei feminin | Campioana, 17 nominalizări în statistica FRV, cele mai multe Ariana Pîrv și Vittoria Piani
Jelena Delic și Evilania Martinez (Volei Alba Blaj), în echipa etapei a noua a Diviziei A1 la volei feminin | Campioana are 17 nominalizări în statistica FRV, cele mai multe Ariana Pîrv și Vittoria Piani În această rundă, în care a câștigat în deplasare, 3-0 cu Rapid București, echipa din „Mica Romă” este reprezentată de […]