FOTO/VIDEO: Marș cu peste 100 de participanți la Alba Iulia, împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană
Peste 100 de persoane au fost prezente duminică, la Alba Iulia, la mitingul organizat de susținătorii proiectului ”Salvați Roșia Montană”.
Au fost prezenți cetățeni de toate vârstele, de la elevi de liceu până la pensionari care au dorit să-i sensibilizeze pe albaiulienii așezați la terase sau spectatori din balcoanele blocurilor, cu deja cunoscutele sloganuri: ”Alba Iulia trezește-te”, ”Dacă vă pasă ieșiți din casă” și au ținut să transmită către guvernanți mesajele: ”Nu corporația face legislația” și ”Ajunge, ajunge, sau va curge sânge”.
Marșul a fost autorizat să se desfășoare între orele 17.00 – 20.00, pe B-dul Transilvaniei, str. Vasile Goldiș, B-dul Victoriei și str. Cloșca. Evenimentul a fost anunțat de organizatori pe rețeaua de socializare Facebook printr-un text care îi invita pe albaiulieni la o dezbatere deschisă privind viitorul Roșiei Montane și deciziile pe care parlamentarii și guvernanții le vor lua în legătură cu acesta:
”Preşedintele Băsescu şi liderii USL, Ponta-Antonescu, deşi evident speriaţi de protestele începute pe 1 septembrie, se pun în continuare în slujba intereselor Gold Corporation. Deşi dau vina unii pe alţii, ei coabitează fără probleme atunci când e vorba de cedarea pe nimic a resurselor, de terfelirea demnităţii noastre, de otrăvirea solului, apei şi aerului. De asemenea, sub pretextul ”dezbaterii publice”, principalele televiziuni româneşti îşi manipulează în continuare publicul, vorbindu-i despre beneficiile şi lipsa de riscuri a proiectului cianurist şi ascunzând, pe de altă parte, adevăratele proporţii ale protestelor din ţară.
Vino duminică în fata cinematografului Dacia. Ascultă argumentele noastre şi spune-le pe ale tale! Apoi alătură-te celui mai masiv marş civic din istoria acestui oraş – arată-le preşedintelui, guvernanţilor, parlamentarilor, că s-a mers prea departe! Cere RETRAGEREA proiectului de lege destinat Roşiei Montane şi DEMISIA guvernului Victor Ponta!”.
A fost un miting pașnic, fără incidente, la care protestatarii s-au purtat cât se poate de civilizat iar jandarmii au dovedit profesionalism în asigurarea ordinii pe parcursul evenimentului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Video
Ce nu se face în ziua de Paște. Tradiția pe care trebuie să o respecte toți credincioșii pentru noroc și sănătate
Ce nu se face în ziua de Paște. Tradiția pe care trebuie să o respecte toți credincioșii pentru noroc și sănătate Sărbătoarea de Paște este cea mai importantă sărbătoare creștină, care celebrează Învierea lui Iisus Hristos, la trei zile după răstignirea sa pe cruce. Această sărbătoare este sărbătorită în fiecare an în prima duminică după […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor