Curier Județean

FOTO/VIDEO: La Muzeul Unirii din Alba Iulia, Nicu Alifantis a vorbit despre ”Gânduri, muzici și instrumente…”

Ioana Oprean

Publicat

în

expozitie Alifantis014Instrumente muzicale cu coarde, de suflat și de percuție, folosite de-a lungul anilor în concerte, afișe, discuri, costume de scenă și zeci de premii obținute de cunoscutul și îndrăgitul cantautor Nicu Alifantis, în patruzeci de ani de activitate pe scenele din țară și din străinătate, pot fi admirate de albaiulieni, până în data de 7 decembrie.

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a găzduit, miercuri, vernisajul expoziţiei “Nicu Alifantis. Printre gânduri, vorbe, muzici şi instrumente…”, organizată în cadrul Festivalului-Concurs de Muzică Folk „Ziua de Mâine”.

Această expoziție, recitalul de mâine și ce va mai urma este, într-un fel, obolul pe care mi-l aduc acestui festival care mi s-a lipit destul de tare de suflet. Este realizat de niște oameni foarte frumoși, foarte dedicați la tot ce fac și pentru lucrul acesta eu îi respect foarte tare. Mă bucur, sunt onorat și le mulțumesc că de-a lungul timpului am fost una din piesele existente în acest festival”, a spus Nicu Alifantis.

El a făcut o scurtă prezentare a instrumentelor și celorlalte obiecte pe care le-a adus la expoziție și nu a uitat să le mulțumească organizatorilor, cu mult umor, pentru faptul că au decis ”să-l expună” într-un muzeu cât este în viață și nu mult mai târziu, așa cum se face de obicei:

[nggallery id=2623]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane

Lucian Dărămuș

Publicat

în

O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane Performanță extraordinară a unei eleve de top a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni. Daria Mateș s-a calificat a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane. Ea s-a clasat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea

Ioana Oprean

Publicat

în

Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea Primăria orașului Cugir, în colaborare cu Just Streets Cugir și Poliția Rutieră, au lansat, luni, 16 martie 2026, un chestionar privind oportunitatea reducerii limitei de viteză la 30 km/h în interiorul localității. Această inițiativă face parte din demersul european JUST STREETS, […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026 Rezultate de excepție la Olimpiada de Limba Germană 2026 – faza județeană repurtate de elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia.  „Elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia au obținut rezultate remarcabile, demonstrând pasiune și […]

Citește mai mult