Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO/VIDEO BALamucul Bobocilor, la Liceul Teoretic Teiuş: Andreea Popa şi Raul Oniţă – Miss şi Mister Boboc 2012

Alexandra Mates

Publicat

în

Andreea Popa şi Raul Oniţă – Miss şi Mister Boboc 2012, la Liceul Teoretic Teiuş.

Sărbătoarea Muzicii 2025

A venit toamna. A început şi şcoala şi odată cu ea şi Balurile Bobocilor! În această seară, la Casa de Cultură  Teiuş s-a desfăşurat Balul Bobocilor al Liceului Teoretic, organizat de elevii clasei a XII-a, în cinstea elevilor care au intrat în clasa a IX-a.

În acest an, organizatorii au ales o temă cromatică, în care bobocii au purtat culorile galben, portocaliu, crem şi verde. Participanţii au avut de trecut prin cinci probe de foc: prezentare, dans, cultură generală, talent şi o ultimă probă, individuală(de fete şi băieţi), în care aceştia au trebuit să dea dovadă de sincronizare, că au echilibru şi că ştiu să lucreze în echipă. La prima probă, bobocii s-au prezentat într-un mod cât mai original, sub formă de poezie. Aceştia au avut de ales trei termeni din câmpul lexical al cuvântului boboc, cu care au avut de realizat o strofă. Ce a ieşit…a fost un amuzament şi o distracţie totală…mulţi dintre aceştia încurcându-se sau uitând versurile, probabil şi copleşiţi fiind de emoţiile create de concurs. Nici proba de dans nu a fost una obişnuită, concurenţii au dansat cu nişte „lăbuţe” legate de picior. Şi această probă a fost de tot hazul.  La proba individuală, băieţii, în echipă de câte doi, au avut de parcurs un mic traseu cu  „schiurile” în picioare printre diferite jaloane.. De cealaltă parte, fetele au trebuit să se învârtă în jurul unui băţ, de aproximativ jumătate de metru, pe care să îl atingă cu fruntea, timp de 8 secunde, ca pe urmă să parcurgă şi ele un mic traseu cu o cană de apă în mână pe care  să o toarne într-o sticlă gradată. Una dintre fete, concurenta cu numărul trei, a căzut zdravăn după 8 secunde de învârtit, creând din nou un moment de amuzament total…

În fine…totul este bine, când se termină cu bine. Ca urmare, în final, juriul format din elevi ai claselor a XII-a a decis ca titlurile de Miss şi Mister Balul Bobocilor să fie acordate Andreei Popa şi lui Paul Oniţă. Pe locul secund s-au aflat Aurelian Lazăr şi  Adriana Suciu, iar locul III a fost ocupat de Flavius Goia şi Alexandra Negru. Cei care nu au început încă bine şcoala şi au devenit deja …populari, au fost Georgiana Corfuţă şi Dragoş Chitulea, care au primit titlurile de Miss şi Mister Popularitate. Un premiu special a fost acordat de către Ziarul Unirea, cotidianul cu cel mai mare tiraj din Transilvania, câştigătorilor de Miss şi Mister ai balului.

Balul a fost asezonat cu scurte momente de muzică populară şi uşoară, melodiile fiind interpretate de talentatele cântăreţe locale, Adina Trifa şi Teodora Borza precum şi cu mici scenete şi  un frumos spectacol de dansuri populare oferit de Ansamblul „Dor Teiuşan”.

Mai menţionăm că evenimentul tinerilor boboci din Teiuş a fost onorat de mai multe personalităţi locale, între care îi amintim pe primarul oraşului Teiuş –  Mirel Hălălai, Octavian Rusu – directorul Liceului Teoretic Teiuş, Romana Tufană – director adj. al liceului şi câţiva consilieri locali.

Una peste alta, a ieşit ceea ce s-a dorit…un BALamuc total, aşa cum generic a fost denumit de către organizatori. Am consemnat şi noi astfel primul bal al bobocilor din această toamnă. Urmează în curând altele. Le aşteptăm…

Toate fotografiile de la„ BALamucul Bobocilor„ le găsiţi pe pagina de facebook a ziarului Unirea. http://www.facebook.com/www.ziarulunirea.ro: Aici

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui URS, semnalată la Drașov. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Drașov. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Drașov, vineri, 11 iulie 2025, în jurul orei 22.15. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. „A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Drașov. S-a transmis mesaj RO-Alert cetățenilor din zonă”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

18-27 iulie 2025 | A șaptea ediție a Taberei Internaționale Oașa, destinată tinerilor români din diaspora: 30 de ani de tabere la Mănăstirea Oașa

Ziarul Unirea

Publicat

în

18-27 iulie 2025 | A șaptea ediție a Taberei Internaționale Oașa, destinată tinerilor români din diaspora: 30 de ani de tabere la Mănăstirea Oașa Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Mănăstirea Oașa organizează, în perioada 18–27 iulie 2025, cea de-a VII-a ediție a Taberei Internaționale Oașa, destinată tinerilor români din diaspora, cu vârsta cuprinsă între […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Festivitatea de Premiere a Campionatului Mondial de Șah – Dezlegări: Peste 180 de maeștri, compozitori și șahiști de top din 30 de țări, reuniți timp de o săptămână, la Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Festivitatea de Premiere a Campionatului Mondial de Șah – Dezlegări: Peste 180 de maeștri, compozitori și șahiști de top din 30 de țări, reuniți timp de o săptămână, la Alba Iulia Festivitatea de Premiere a Campionatului Mondial de Șah – Dezlegări a avut loc vineri, 11 iulie 2025, de la ora 19:30, la Hotel Cetate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea