Curier Județean

FOTO/ Ziua Europeană a Limbilor, celebrată la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Sărbătoarea dedicată varietății lingvistice europene a devenit o tradiție la Școala Gimnazială „Singidava” și totodată, o dovadă a interesului pe care îl dovedesc elevii de diferite vârste, în învățarea unei limbi străine.

cugir-elevi04Deși tendința mondială este de a învăța în special engleza ca limbă străină, copiii școlii și-au arătat entuziasmul în a descoperi noi lucruri despre limbi mai puțin vorbite ale spațiului european, cât și despre cultura acestor popoare.

Astfel, sub îndrumarea profesoarelor ariei curriculare – Limbă și comunicare (profesoarele: Delia Niculaș, Nicoleta Văsuți, Bogdana Sabău, Florina Bran-Koller, Gabriela Lupu, Eugenia Bălteanu, Anișoara Ciornei și prof. documentarist Florica Adam), elevii claselor gimnaziale s-au documentat din timp și au realizat câte o prezentare succintă a majorității statelor europene, iar mesajele lor sugestive în diverse idiomuri „ancorate” în Arborele limbilor europene. Cunoștințele de cultură generală dobândite în această perioadă au fost dovedite și printr-un scurt concurs (quiz) desfășurat la orele de limbi moderne, iar ca o dovadă în plus a armoniei limbilor europene, grupul vocal al școlii a interpretat Todomondo (Liubi Liubi I love you), cântecul care a reprezentat  Romania la Eurovision în anul 2007.

Începând cu anul 2001, ziua de 26 septembrie este dedicată celebrării limbilor europene, deoarece Europa este posesoarea unei adevărate bogății lingvistice (23 de limbi oficiale și peste 60 de comunități autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară, fără să menționăm limbile vorbite de cetățenii provenind din alte țări și de pe alte continente). Pentru a atrage atenția asupra acestei imense bogății lingvistice, la inițiativa Uniunii Europene și a Consiliului Europei  s-a instituit Ziua Europeană a Limbilor(C.P.)

[nggallery id=2717]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Medic nou la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, și-a început activitatea la 1 martie 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Medic nou la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, și-a început activitatea la 1 martie 2026 Un nou medic a fost atras de echipa managerială a Spitalului Orășenesc Câmpeni. Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, s-a alăturat echipei medicale. Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, ec.Dragomir Morcan miercuri, 4 martie […]

Citește mai mult

Curier Județean

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Reminders of Him / Frânturi din el Avanpremiera  Regia: Vanessa Caswill  Cu: Bradley Whitford, Maika Monroe, Lauren Graham, Jennifer Robertson  Gen Film: Drama, Romantic, Dragoste  Durată: 114 min  Rating: AP 12  După o […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Prima parcare construită în Blaj în locul garajelor, aproape de finalizare: Câte locuri noi de parcare vor fi disponibile

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Prima parcare construită în Blaj în locul garajelor, aproape de finalizare Prima parcare construită în municipiul Blaj în locul garajelor este aproape de finalizare, a anunțat, miercuri, 4 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.  „Ne reîntâlnim din nou la parcările de la blocurile 12, 13 și 15. În urmă cu o lună am fost aici […]

Citește mai mult