Curier Județean

FOTO: Ziua copilului adoptat, sărbătorită la Alba Iulia. Cum s-au distrat copiii și părinții adoptivi din județ la evenimentul organizat de DGASPC Alba, la Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

DGASPC Alba a marcat, marți, Ziua Națională a Adopției, sărbătorită în fiecare an pe data de 2 iunie, printr-un eveniment organizat la sala Ballroom din cadrul centrului comerical Alba Mall. La acest eveniment, care a avut ca scop principal sărbătorirea  adopţiei, au fost invitaţi să participe toţi copiii şi părinţii adoptivi de pe raza judeţului Alba. Copiii au fost implicaţi în activităţi  specifice vârstei lor, iar părinţii au avut ocazia să discute şi să îşi împărtășească din experienţele lor.

”Salut! Pe mine mă cheamă Petru. Ea este mama și el este tatăl meu. Tu ai părinți?”, a fost întâmpinarea făcută de un prichindel de 4-5 ani, marți, 6 iunie a.c., la sala de evenimente ”Ballroom” din cadrul Alba Mall, când s-a sărbătorit”Ziua copilului adoptat” – ziua copiilor crescuți în sufletul părinților, transmit organizatorii.

Târgul Grădinarului

Surprindere și, mai apoi, un zâmbet larg, sincer pe fața au avut cei 30 de copiii când i-au descoperit pe Mickey Mouse, pe Minnie, Spider-Man, clovnul cel colorat și toboganul gonflabil.

”Mami! Tati! Uite  Spider-Man! Chiar poate să se cațere pe perete?; ”Mami, și eu vreau să mă picteze pe față!”;”Rochița mea seamănă cu a ta, Minnie!”; ”Ai grijă cum te urci, să nu aluneci!”;”Și eu vreau să mănânc lângă Mickey!”; ”Îți place de mine, așa?Sunt o vulpiță.”; ”Mami, unde ești?Să nu pleci!”; Când o să fiu mare mă fac magician!”; ”Mai stăm un pic, un pic, te rog! Uite că mai sunt copii!”.

Au fost câteva ore pline de  inocență, bucurie, muzică,uimire, zâmbete timide, dar și hohote de râs; copiii au dansat, s-au dat pe toboganul gonflabil, s-au jucat și au cântat cu clovnul și mascotele Disney, au rămas  uimiți și încântați de Magician, iar părinții s-au cunoscut și au vorbit despre ei, copiii lor, pe care nu i-au scăpat nicio clipă din ochii.

”Am organizat acest eveniment pentru a celebra copilul adoptat și familia lui, pentru ca părinții  să-și pună în legătură copiii, nu pentru că ar fi deosebiți de ceilalți, ci pentru că trebuie să-i învățăm și pe cei din jur să nu-i privească altfel. Copiii au nevoie de  încredere, iubire și sprijin moral, iar părinții prezenți, aici, astăzi, împreună cu copiii lor, arată că și-au dorit și asumat acest rol de părinte, arată că acești copii sunt doriți din tot sufletul și se nasc în inima părinților adoptivi.”, menționează domnul Tonea Mihai, șef  Birou adopții și post adopții din cadrul Direcție Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.

 Prin sărbătorirea acestei zile, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Alba, doreşte să reamintească tuturor, faptul că,  fiecare copil are drepturi şi nevoi şi trebuie să aibă o familie numai a lui, care să-l iubească, să-l respecte, care să îi ofere siguranţa şi confortul necesar.

Directorul general al DGASPC Alba, prof. Sorin Valerian Chirilă mulţumeşte colegilor de la Biroul Adopţii şi post adopții şi tuturor celor care i-au ajutat şi îi ajută în permanenţă: asistenţi sociali şi psihologi din cadrul DGASPC Alba şi din serviciile publice de asistenţă socială  (SPAS – uri) din judeţ pentru solicitudinea de care au dat şi dau dovadă în activitatea de adopţie. În egală măsură, mulţumeşte Asociaţiei, „Sfântul Apostol Petru” din Teiuş, care a sprijinit organizarea acestei sărbători şi a făcut ca toţi participanţii să se bucure de o atmosferă plăcută  şi plină de bucurie. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | „Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard

Ioana Oprean

Publicat

în

„Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard Cu prilejul Zilei Poliției Române, elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard, au participat la activitatea tematică „Polițist pentru o zi”, un eveniment educativ dedicat siguranței rutiere și formării unui comportament responsabil în trafic. Activitatea a […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026 Performanță deosebită pentru o elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Ana Camelia Voina s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei „Lcetura ca abilitate de viață” 2026. „Felicitări elevei VOINA ANA […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II

Ioana Oprean

Publicat

în

Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II Iulian Frățilă, elev la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, a reușit o performanță deosebită la olimpiada de Agricultură. A obținut locul […]

Citește mai mult