FOTO: Zeci de abateri contravenționale și două infracțiuni depistate de polițiști la Târgul Căciulilor din Blaj
Manifestarea tradiţională „Târgul Căciulilor” de la Blaj, s-a desfășurat într-un climat de siguranţă publică adecvat. Poliţiştii au constatat 52 de abateri contravenţionale şi două infracţiuni.
În perioada 5-6 decembrie a.c., peste 60 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţie Municipiului Blaj şi de la secţiile de poliţie rurală arondate Poliţiei Municipiului Blaj, din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice şi arme, explozivi, substanţe periculoase au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, combaterea evaziunii fiscale, a comerţului ilicit precum şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere, cu ocazia „Târgului Căciulilor” ce a avut loc în municipiul Blaj.
În cadrul acestei acţiuni au fost constatate şi sancţionate, 52 de abateri contravenţionale, din care 30 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 5 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 13 la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor şi 4 la alte acte normative.
Totodată au fost constatate două infracțiuni din care una la regimul circulaţiei rutiere şi una la legea privind mărcile şi au fost confiscate bunuri în valoare de 2.263 lei. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Digitalizare a procesului de avizare/autorizare la ISU Alba: Cum se transmit documentele începând din 16 martie 2026
Digitalizare a procesului de avizare/autorizare la ISU Alba: Cum se transmit documentele începând din 16 martie 2026 ISU Alba a anunțat că, începând de luni, 16 martie 2026, documentațiile pentru emiterea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă pot fi depuse doar în format electronic, în baza noilor prevederi legale. ,,Anunț important […]
FOTO | Duminică, 22 martie, ultima zi de schi a sezonului de schi 2025–2026 la Șureanu: „Vă așteptăm în weekend să profitați de ultimele zile pe pârtie!”
Duminică, 22 martie, ultima zi de schi a sezonului de schi 2025–2026 la Șureanu Duminică, 22 martie 2026, va fi ultima zi de schi a sezonului 2025–2026 la Domeniul Schiabil Șureanu. Vineri, sâmbătă și duminică vor funcționa atât Teleschiul Curmătura, cât și Telescaunul Aușel. „Vă așteptăm să profitați de ultimele zile pe pârtie. Este momentul […]
FOTO | Trei elevi de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia s-au calificat la etapa națională a Concursului național de chimie „Lazăr Edeleanu”
Trei elevi de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia s-au calificat la etapa națională a Concursului național de chimie „Lazăr Edeleanu” Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Concursului național de chimie „Lazăr Edeleanu”, iar trei dintre aceștia s-au calificat la […]