Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: William Shakespeare, omagiat de elevii colegiilor din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

„Acolo unde ești, se află lumea întreagă.” – William Shakespeare

 William Shakespeare (1564 – 1616), poetul național al Angliei,  unul dintre cei mai renumiți scriitori ai literaturii internaționale, a fost omagiat în 4 mai   de elevii colegiilor ,,ID Lăzărescu’’ și ,,David Prodan ’’ din Cugir .

Lecturând referatele privind viața marelui scriitor, poet și actor, elevii au aflat lucruri inedite despre ,, the Bard of Avon’’ : există circa 3000 de cuvinte și expresii ,,inventate’’ de Shakespeare și utilizate și azi; piesele de teatru circulau sub formă de manuscris intitulat quarto iar  ediția Princeps  a pieselor strânse de  John Hemminges şi Henry Condell, se intitulată ,,The First Folio’’, unul dintre puţinele exemplare care a supraviețuit, a fost licitat în 2006 pentru suma de 5 milioane de dolari; o parte dintre sateliții planetei Uranus sunt botezați după personaje din opera lui Shakespeare: Titania, Oberon, Ariel; Shakespeare a fost tradus în 80 de limbi, printre care și klingoniana! Și-au adus contribuția la activitate  elevii Elena Simon, Simon Elena, Florin Boga, Albu Diana, Luisa Baltă, Alexandru Cariga, Claudiu Tanase, Alin Glogovetan, Ramona Mărginean, Georgiana Buta, Roxana Cochileț, Ana Enescu, Robert Kiss, Alessia Băluțiu, Daniel Tatu, Iulia Crișan, Monica Cetină.

Profesoara Diana Roșu a prezentat elevilor un powerpoint cu informații  despre viața și opera marelui poet și dramaturg englez, amintind genuri ridicate la punctul maxim de rafinament și artă: 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 poeme narative , comedii și drame  istorice, tragedii precum ,,Hamlet’’, ,,Romeo și Julieta’’, ,,Regele Lear’’, ,,Macbeth’’, ,,Othello’’,  prezentate iniţial pe scena teatrului Globe al epocii Elisabetane. La acest  teatru  din Londra, Shakespeare a pus în scenă piese  precum  ,,Furtuna’’,  ,,Visul unei nopți de vară’’, ,,Îmblânzirea scorpiei’’, ,,A 12-a noapte’’, piese transcendente care  vor continua să treacă testul timpului. Influenţa lui Shakespeare este încă prezentă în toate aspectele vieţii în ziua de azi, inclusiv în filme și desene  precum  „Strange Brew” , ,,The Bad Sleep Well’’, ,,Iubesc pe cine nu trebuie’’, „Sedus şi abandonat”,  „Scapă-ne de Eva” „Planeta interzisă” ,,,The Lion King’’, ,,Pocahontas’’.

Elevii au rezolvat ulterior un Quize conținând cunoștințe despre marele autor și un exercițiu ,,Recognize the phrases from the plays’’ (Fight fire, With fire/Love is blind/Fair play, foul play/Break the ice/What’s done is done și altele) apoi,  alături de prof.doc. Tatiana Ungurianu  elevii au audiat Sonetele 29 și 138- ,,When my love swers she is made of true.’’

În finalul întâlnirii de la CDI, mulțumind prof. Nicolae Băcilă pentru ajutorul acordat, elevii au  primit diplome de participare, concluzionând că într-adevăr,  ,,Unde este  Shakespeare, este o lume întreagă’’!

Comisia pentru imaginea școlii

[nggallery id=3893]

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Noi lucrări la rețeaua de apă din Teiuș. Strada Râtului va fi racordată la sistemul principal

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Noi lucrări la rețeaua de apă din Teiuș. Strada Râtului va fi racordată la sistemul principal Primăria orașului Teiuș continuă investițiile în infrastructura locală, printr-un nou proiect care vizează modernizarea sistemului de alimentare cu apă. Autoritățile locale au anunțat că, pe strada Râtului, se desfășoară în această perioadă lucrări ample de extindere a rețelei de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Noiembrie: Luna prevenirii abuzurilor și violenței. DGASPC Alba: Un fenomen cu un grad de răspândire ce nu mai poate fi neglijat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noiembrie: Luna prevenirii abuzurilor și violenței. DGASPC Alba: ,,Un fenomen cu un grad de răspândire ce nu mai poate fi neglijat” Luna noiembrie este dedicată prevenirii abuzurilor și violenței. Cu această ocazie Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba a emis un comunicat de presă în care discută despre evenimentele din această lună […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier pe DN7, în zona Vințu de Jos: Două persoane necesită îngrijiri medicale. Traficul este blocat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DN7, în zona Vințu de Jos: Trei autoturisme implicate. Intervin pompierii Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc pe DN1, pe raza localității Vințu de Jos, astăzi, 3 noiembrie, în jurul orei 15:20. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: O persoană a fost lovită de un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea