FOTO: Voința Stremț – CSU Alba Iulia 0-4 (0-2), în finala Cupei | Studenții și-au învins coșmarul și au realizat eventul
CSU Alba Iulia a realizat eventul județean, după victoria din finala Cupei României, faza județeană, de la Daia Română, scor 4-0 (2-0), cu Voința Stremț, învingătoarea din precedentele două finale.
Campioana Ligii a 4-a a controlat ultimul act al competiției “KO”, cucerind de justețe trofeul. Studenții conduși de Mihai Manea și-au dovedit forța împotriva Voinței Stremț, coșmarul din precedentele două finale, pierdute de albaiulieni în fața adversarilor ce erau mereu cotați cu șansa a doua. “Misiune imposibilă 3” s-a dovedit pentru elevii lui Raul Oargă acest joc împotriva unui adversar mult peste nivelul eșalonului (ultimul event județean a fost în 2017, Șurianu Sebeș)
Pengtru CSU mai urmează un hop, barajul din 18 și 25 iunie, cu reprezentanta Covasnei.
*Nervi și eliminarea lui G. Cerghedean
Jocul a fost controlat de CSU, ce s-a jucat cu ocaziile, portarul Dr. Pop (fost la CSU) făcând adevărate minuni în actul secund. Dar un moment cheie al jocului a fost bara lui Al. Juncan (55). Cele două tabere s-au contrat serios în minutul 65, când după un fault la centrul terenului jucătorii s-au îmbrâncit, centralul D. Iviniș împărțind câteva avertismente în ambele tabere. Pe lângă H. Balea (arbitrul de rezervă) a
intrat și antrenorul Mihai Manea în teren pentru a potoli nervozitatea, însă lucrurile nu au intrat la normal, fiind nevoie de cu cartonaș roșu arătat lui G. Cerghedean (ce a primit două galbene în câteva zeci de secunde).
*Bucurică, MVP-ul partidei
Voința a căzut total după ce a rămas în inferioritate, iar în final două rezerve au parafat rezultatul prin reușite în ultimele 10 minute. Bogdan Bucurică (36 de ani), cel mai experimentat jucător prezent pe teren, căpitanul albaiulian, jucăor ce evoluat în Liga 1, a primit trofeul cuvenit pentru MVP-ul finalei. 
Sfârșitul jocului s-a disputat sub amenințarea unei furtuni, fiind nori grei de ploaie care i-au alungat pe spectatori, astfel că în ultimele secvențe tribunele s-au golit complet. De altfel și festivitatea de premiere a fost afectată în mare parte din pricina vremii nefavorabile, însă în cele din urmă pe fondul unei acalmii meteo protagoniștii finalei au fost premiați.
*0-1, MIN. 17: CIRCOV a transformat un penalty, cu fentă, după un fault făcut de Șt. Marian la Bucurică
*0-2, MIN. 43: HERCI majorează avantajul, după o fază prelungită de atac și o pasă venită de la Circov de pe flancul drept
*0-3, MIN. 82: Cl. OARA, abia intrat a scăpat singur și a finalizat după o „scăriță”
*0-4, MIN. 86: S. FULEA șutează din interiorul careului, de pe dreapta, la colțul scurt
La finală au asistă peste 500 de spectatori.
Voința: Dr. Pop – Șt. Mărian (75, Cetean), G. Cerghedean, Petruse, A. Breaz (84, B. Popa), Polhac (87, Galdea), Goangă, Trifa, M. Cristea, Al. Juncan, Epure/ cpt; rezerve Mara, G. Lupean, Morușca, A. Negrea, M. Truță, Feier. Antrenor Raul Oargă.
CSU: Căt. Suciu – Cos. Năcreală, I. Neag, R. Trif, Bucurică – Circov (81, Cl. Oara), Al. Petresc (87, Joldeș), Herci, Ad. Lăcătuș (66, Frențiu) – M. Domșa (74, S. Fulea), Baghiu; rezerve Ignat, Apetri, Șt. Radu, Ad. Hăprian, Gylien. Antrenor Mihai Manea.
În precedentele două cazuri câștig de cauză a avut gruparea stremțană, ce a răsturnat calculele hârtiei și a cucerit de fiecare dată trofeul. Mai întâi, în 2019, pe “Cetate”, când din postura de vicecampioană a Ligii a 4-a, Voința a învins, scor 2-1 (2-1) pe nou-promovata din Liga a 5-a.
Dramatică a fost disputa de la Unirea de anul trecut, încheiată cu lovituri de departajare. Voința, pregătită de aiudeanul Ioan Ilie, și-a respectat statului de “naș” al grupării cu pretenții din Cetatea Marii Uniri și a pus mâna iarăși pe trofeu după loviturile de departajare, scor 7-5 (o singură ratare, S. Fulea). În timpul regulamentar a fost 2-2 (1-0)
Arbitri: D. Iviniș, R. Uleșan, P. Mihaiu; rezervă H. Balea Observator Cos. Chirilă (toți Alba Iulia)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Campioana Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu Rapid Volei Alba Blaj a acces fără emoții în semifinalele Diviziei A1, câștigând și al doilea meci, scor 3-0 (25-7, 25-18, 25-15), în „Alba Blaj” Arena Citește și: Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui nou titlu național | Primele dueluri […]
CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă”, al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini
CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă” a realizat al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini CIL Blaj a învins Timișul Șag, scor 2-1 (2-1), formația pregătită de Daniel Tătar reușind a cincea victorie consecutivă în fața fanilor. Citește și: CIL Blaj – Unirea DMO 2-0 (1-0), în Liga 3 […]
CSU Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică!
CS Universitar Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică! CS Universitar Alba Iulia a cucerit 3 puncte importante, la ultima reprezentație în sezonul regular, 1-0 (0-0), pe „Pielarul”, câștigând cu un gol înscris în inferioritate numerică Citește și: CSU Alba Iulia – Progresul […]