Curier Județean

FOTO| Vitezoman cu aproape 200 km/h, prins de polițiști, pe A1! Amenzi de zeci de mii de lei pentru șoferi „grăbiți” sau drogați

Ioana Oprean

Publicat

în

Vitezoman cu aproape 200 km/h, prins de polițiști, pe A1! Amenzi de zeci de mii de lei pentru șoferi „grăbiți” sau drogați

Ieri, 21 octombrie 2023, în intervalul orar 09.00- 12.00, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva, în timp ce acționau pe autostrada A1, la kilometrul 316, au depistat trei autoturisme, conduse de trei tineri, în vârstă de 19, 24 și 26 de ani, toți din municipiul Sebeș, județul Alba.

În urma testării conducătorilor auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, în intervalul orar 15.00-18.00, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva au verificat 108 autovehicule și au constatat 35 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi, în valoare totală de 17.545 de lei.

Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere, pentru depășirea limitei legale de viteză.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | INCENDIU în Gârbova de Sebeș: Ard sute de baloți de paie. Intervin pompierii din Sebeș și Miercurea Sibiului, dar și SVSU Gârbova

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în Gârbova de Sebeș: Ard sute de baloți de paie. Intervin pompierii din Sebeș și Miercurea Sibiului, dar și SVSU Gârbova Incendiu în Gârbova de Sebeș, sâmbătă după amiază. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine in cooperare cu Detașamentul de pompieri Mircurea Sibiului pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Gârbova. Din informațiile preliminare este […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Nadir Saleh, elev la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificat la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Nadir Saleh, elev la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificat la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026 Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se mândrește cu o calificare la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026.  Nadir Saleh, elev în clasa a X-a la colegiul blăjean, s-a calificat la faza națională […]

Citește mai mult

Curier Județean

14-15 martie 2026 | Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj CFR Călători a anunțat, vineri, 13 martie 2026 că, începând cu 14 și 15 martie 2026, introduce în circulație trenuri noi pe o rută nouă din programul de circulație: București Nord – Brașov – Sighișoara – Blaj – Alba […]

Citește mai mult