FOTO: Viitorul Sîntimbru – Şurianu Sebeş 0-2 (0-1), într-o partidă amicală | Fotbal, dar și nervi la Galtiu
Într-un meci de verificare disputat la Galtiu, între Viitorul Sîntimbru şi Şurianu Sebeş scorul a fost 0-2 (0-1), goluri înscrise de P. Muntean (24) și Deaconu (58)
Liderul Ligii a IV-a a controlat disputa amicală de la Galtiu, prima repriză disputându-se doar la buturile apărate de Ovidiu Barna. Echipa din „Arini” și-a dovedit valențele de pretedentă la promovarea în eșalonul terț, câștigând, fără emoții, al treilea joc amical al perioadei, după cele cu Sportul Petrești și Olimpia Aiud.
*Episod nervos Dumbra – Vali Drăgan
N-a fost un simplu amical care să prefațeze duelul dintre cele două, dîn runda inaugurală a returului, în prima repriză arbitrul Dan Comșa având mult de furcă cu nervii celor de pe teren. Dumbra a avut un conflict cu Vali Drăgan, pe care l-a lovit cu pumnul, nervii au degenerat iar jocul a fost la un mic pas să se încheie din pricina acestui incident. A fost nevoie de intervențiile celor două bănci tehnice, de pătrunderea în teren a lui Ovidiu Hulea pentru ca totul să reintre la normal, nu înainte ca Andrei Dumbra să fie înlocuit pentru ca lucruririle să nu capate tensiuni suplimentare.
În primele 45 de minute, Șurianu a lovit în două rînduri barele prin P. Muntean și Ad. Lăcătuş, ce au flancat deschiderea scorului reușită de P. Muntean (24), lansat de Bălaș.
În a doua repriză Deaconu (58) a majorat avantajul din apropiere, iar Șt. Radu a mai lovit încă o dată bara.
Viitorul Sîntimbru: Ov. Barna – D. Hulea, Sasa, C. Hălălae, Cr. Ivașcu, Dumbra, Negrea, Negură, Soos, Tănase, Chișu; au mai intrat Pascu, Crăciun, Roșu, Al. Florea, Macarie. Antrenor Alexandru Kalanyos.
*Șurianu: Bănică – S. Fulea, R. Trif, Șt. Radu, Mirca (Sportul Petrești) – M. Neagu, Ludwig – Ad. Lăcătuș, Bălaș, P. Muntean – Val. Drăgan; au mai intrat Comănese, Homorozan, A. Fulea, B. Găldean, Deaconu, Cl. Marcu, Tocu. Antrenor Doru Oancea.
[nggallery id=3437]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup
CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup CSM Unirea Alba Iulia, participă în aceste zile, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin, a treia competiție continentală ca importanță. Echipa din Cetatea Marii Uniri, campioana României și deținătoarea eventului național, […]
FOTO | Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința de a fi cât mai aproape de fete”
Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința de a fi cât mai aproape de fete” Modificări în structura de conducere a clubului Student Sport Alba Iulia. Antonia Botescu preia conducerea clubului la nici 20 de ani. Cu experiență acumulată în cadrul clubului ca […]
CSM Unirea Alba Iulia, remiză fără goluri la Gherla, în SuperLiga feminină CSM Unirea Alba Iulia a încheiat la egalitate, 0-0, partida din etapa a 4-a a play-out-ului SuperLigii feminine la fotbal. Meciul s-a disputat în după amiaza zilei de duminică, 22 martie 2026. Atletic Olimpia Gherla și CSM Unirea Alba Iulia au oferit un […]
